PSD cere directorului FMI înlocuirea lui Franks din postul de negociator-şef cu România

0
152
Corina Creţu

Vicepreşedintele PSD, europarlamentarul Corina Creţu, i-a trimis o scrisoare deschisă directorului general al FMI, Christine Lagarde, în care solicită retragerea lui Jeffrey Franks din funcţia de negociator-şef cu România, pentru că ar fi participat la o petrecere „într-o staţiune de lux”, alături de şefii unor instituţii de stat din România. În mesajul transmis către Lagarde, Creţu subliniază că România este într-un moment extrem de delicat, în care neliniştea socială a crescut până aproape de limita exploziei, şi „nu cred că FMI îşi doreşte să fie detonatorul acestei explozii. Consider că este momentul unui gest radical din partea dumneavoastră: numirea altui reprezentant al Fondului în relaţia cu România, capabil să fie neutru şi echidistant, dar, mai ales, să manifeste un minim de empatie cu românii atinşi de criză”. În opinia europarlamentarului,  „este inadmisibil ca – în ţara căreia domnul Franks îi impune austeritate maximă, unde se moare de foame şi de frig la propriu, unde sunt oameni care protestează în ger pentru că nu mai pot trăi cu salariile şi pensiile pe care le au, o ţară care nu mai poate oferi servicii decente de educaţie şi de sănătate – reprezentantul FMI să participe la petreceri fastuoase, alături de funcţionari ai statului român, în restaurante de lux, din staţiuni pe care puţini români şi le pot permite”. Concluzia Corinei Creţu este că Jeffrey Franks nu mai are autoritatea de a-şi exercita atribuţiile, pentru că, „prin participarea la acea petrecere, organizată şi finanţată de oameni care aparţin PDL, nu mai este, în ochii opiniei publice, un observator neutru al evoluţiilor din România. Domnia sa era deja perceput drept un sprijinitor al puterii de la Bucureşti. Acum, această percepţie a fost întărită (…)”. Presa din România a relatat că Jeffrey Franks a participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la o petrecere în staţiunea Buşteni, într-o înregistrare video difuzată de RTV acesta apărând dansând într-o horă, într-un restaurant, alături de şeful ANAF, Sorin Blejnar.