Fără adeverinţe de asigurat de la 1 ianuarie

0
327

De la 1 ianuarie 2013, adeverinţa de asigurat nu mai există, astfel că asiguraţii au acces la servicii medicale şi medicamente pe baza cardului naţional de sănătate. Iată ce trebuie să ştii despre noul document. 

Conform prevederilor legale în vigoare, cardul se emite pentru asiguraţii cu vârsta peste 18 ani, se foloseşte doar pe teritoriul României, iar termenul său de valabilitate este de 5 ani de la data emiterii. Important: pentru cardurile emise până la data de 31 decembrie 2012, data emiterii se considera 1 ianuarie 2013, scrie avocatnet. După primirea lor de către medicii de familie, care le repartizează asiguraţilor, cardurile pot fi returnate caselor de asigurări de sănătate (CAS) doar în anumite situaţii, şi anume: dacă prezintă defecţiuni tehnice sau erori ale informaţiilor înscrise; dacă medicii de familie constată că unele carduri sunt corespunzătoare unor persoane asigurate care nu se mai regăsesc pe lista acestora. În acest caz, CAS va redistribui cardurile medicilor de familie pe lista cărora se regăsesc asiguraţii. În cazul în care asiguratul se află in imposibilitatea de a intra în posesia cardului, documentul se va păstra la medicul de familie pe listele căruia se află înscris timp de maximum trei luni, după care se va preda CAS.

Modelul cardului naţional de asigurări sociale de sănătate, precum şi informaţiile înscrise pe cipul documentului au fost stabilite prin Ordinul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 633/2012 pentru aprobarea structurii informaţiilor înscrise pe cardul naţional de asigurări sociale de sănătate, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 729, din 29 octombrie 2012. Astfel, conform actului normativ, pe faţa cardului se vor trece următoarele date: numele şi prenumele asiguratului; codul de asigurat; numărul cardului; data expirării cardului. Pe verso sunt înscrise date generale, pe care asiguraţii trebuie să le respecte: Persoanele asigurate au obligaţia prezentării documentului naţional de asigurări sociale de sănătate în vederea acordării serviciilor medicale. Documentul nu este transmisibil. Acesta poate fi folosit numai împreună cu un document de identitate.