Primarii mai au de aşteptat până să hotărască dacă măresc sau nu taxele locale

0
355

Ordonanţa privind taxele şi impozitele locale, potrivit căreia primarii decid majorarea sau nu a acestora, mai are de aşteptat şi a născut şi dezbateri toată ziua de ieri. Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea, a dat vina pe preşedintele Traian Băsescu. Administraţia prezidenţială a emis deîndată un comunicat care spune că preşedintele „respectă cu maximă rigurozitate procedurile şi prevederile constituţionale şi că acestea nu vor fi încălcate ca urmare a unor presiuni publice create prin declaraţii sau comunicate de presă”.

În timp ce guvernanţi au schimburi de replici cu administraţia prezidenţială, unele primării au operat deja majorări ale acestor taxe, asta în condiţiile în care până la emiterea ordonanţei cu pricina românii vor trebi să plătească taxele şi impozitele majorate, după ce acestea au crescut cu 16% de la 1 ianuarie a.c.

„Rog autorităţile locale îngrijorate să se uite cu atenţie la actele normative în vigoare. Există un Cod fiscal în vigoare şi există o hotărâre de Guvern prin care s-au indexat impozitele şi taxele locale, pe care trebuie s-o aplice. Când va apărea o modificare a Codului fiscal, o vor citi şi vor vedea ce au de făcut. Deocamdată, trebuie să aplice legislaţia în vigoare”, a declarat Liviu Dragnea.

Ordonanţa ar putea fi adoptată de Guvern în această săptămână, pentru că preşedintele Traian Băsescu a promulgat legea privind abilitarea guvernului de a emite astfel de acte normative pe perioada vacanţei parlamentare. De altfel, premierul Victor Ponta a explicat că, în aceste condiţii, ordonanţa intră în vigoare de marţi.

Traian Băsescu a promulgat legea în data de 3 ianuarie 2013”

Chiar dacă acuzaţiile către Traian Băsescu nu au venit din partea premierului Victor Ponta, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Bogdan Oprea, a emis un comunicat de presă referitor la ordonanţa privind modificarea Codului fiscal în privinţa taxelor şi impozitelor locale: „(1) – Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe a fost primită de Administraţia Prezidenţială în data de 24 decembrie 2012. Preşedintele României, conform articolului 77 din Constituţia României, are la dispoziţie 20 de zile pentru analiza şi promulgarea, respectiv, trimiterea spre reexaminare a unei legi (practic, în această perioadă, Departamentul Constituţional-Legislativ al Administraţiei Prezidenţiale a avut la dispoziţie doar două zile pentru a realiza această analiză). Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a promulgat legea în data de 3 ianuarie 2013, zi în care l-a şi informat personal de acest lucru pe prim-ministrul Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta. De altfel, Administraţia Prezidenţială a comunicat public, în dimineaţa zilei de 4 ianuarie 2013, referitor la promulgarea legii”.