Mai multe ghişee pentru a evita aglomeraţia la schimbarea permiselor auto

0
373

Prefectul judeţului Dolj, Marius Deca, a verificat, ieri, situaţia creată la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Dolj ca urmare a creşterii numărului de solicitări pentru preschimbarea permisului auto. După vizită, acesta a menţionat faptul că, dacă numărul de solicitări va creşte şi mai mult în perioada următoare, se va trece la prelungirea programului de lucru, în limita posibilităţilor.

Pentru a gestiona mai bine situaţia de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Dolj, s-au dispus măsuri suplimentare după cum urmează: numărul de  ghişee a crescut de la unu la trei; dovezile înlocuitoare se vor elibera după două ore de la depunerea documentelor conform legislaţiei, chiar dacă numărul solicitărilor a crescut de la 50 la 315 (conform datelor furnizate de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Dolj, din data de 4 ianuarie 2013).

Programul la ghişee va fi următorul: Luni-vineri – de la 9.00 la 16.00; miercuri – de la 9.00 la 17.30. Pentru a se evita aglomeraţia, cei interesaţi trebuie să ştie: conform Legii 203/9.11.2012, ce va intra în vigoare în data 19 ianuarie 2013, permisele de conducere vechi nu vor trebui schimbate decât atunci când expiră, nu şi din cauza acestei modificări. Conform legislaţiei, taxa pentru permisul de conducere rămâne neschimbată, şi anume 68 de lei, iar fişa medicală variază între 35 și 40 de lei, în funcţie de instituţiile medicale şi policlinicile abilitate.