2012, cu bune şi rele

0
448

Sfârșitul de an este unul al bilanțului și introspecției pentru oricine, fie el politician, profesor, medic, polițist, reprezentant al administrației publice, al unei instituții de cultură sau orice altceva. Au tras linie și au făcut un scurt bilanț al activității desfășurate în 2012 câțiva dintre colaboratorii noștri, subliniind realizările pe plan profesional, dar și personal. Nu lipsesc, desigur, micile insuccese, frământările, momentele dificile pe care nu întotdeauna știm să le gestionăm cel mai bine, însă rămâne speranța că toate vor fi „îndreptate” în anul care vine.

 

Dan Claudiu Dănişor

Dan Claudiu Dănişor, rectorul Universităţii din Craiova: «Cea mai mare realizare a acestui an? Desigur, faptul că am fost ales rector al Universităţii din Craiova! Apoi că, în condiţiile unui buget redus cu 25% ca urmare a politicii Ministerului Educaţiei, am reuşit să finalizăm 2012 cu bine şi să realizăm unele proiecte. Pe plan ştiinţific: inițierea unei colecţii, Repere, la Editura „Universul Juridic” (Bucureşti) în colaborare cu Editura „Universitaria” şi Centrul de Traduceri al Universităţii din Craiova; prima carte este deja în librării: Democraţia post-totalitară a lui Jean-Pierre Le Goff. Dacă totul decurge conform planului, vor apărea cinzeci de titluri anul următor».

 

Cristinel Iovan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj: «Dacă ar fi să evaluăm anul 2012, eu cred că a fost unul mulţumitor. Din punct de vedere politic, am putea să spunem că, odată cu alegerile locale din iunie 2012, s-a reconfirmat că atunci când îţi exerciţi un mandat în bune condiţii, când reuşeşti să aduci în faţa comunităţii proiecte finalizate, oamenii îţi acordă din nou încrederea să conduci acest judeţ. S-a confirmat că PSD-ul este principala forţă politică din acest judeţ. Ion Prioteasa a fost reales în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, cu un număr uriaş de voturi, peste 200.000, şi o majoritate în CJ Dolj, un miniparlament local care adoptă hotărârile ce influenţează dezvoltarea tuturor comunităţilor din judeţul Dolj. Ne gândim serios la ceea ce se va întâmpla în perioada 2012-2016».

 

Ion Turculeanu

Prof. univ. dr. Ion Turculeanu, decanul Baroului Dolj: «Ar fi multe de spus, dar cred că cel mai important este faptul că nu m-am schimbat, cred eu. E important să rămâi cu picioarele pe pământ, să îți faci treaba cu profesionalism, să fi atent la cei din jurul tău și să nu rămâi indiferent la problemele lor».

 

Ion Turculeanu

Mario Ovidiu Oprea, secretar al Senatului: «M-am implicat foarte mult să salvez viaţa unei persoane bolnave de cancer. Dacă nu aş fi ajutat atunci, azi nu mai era printre noi. Contează enorm să fii omul potrivit la locul potrivit şi să-ţi doreşti să faci un lucru bun. Nu ştiu dacă este neapărat o realizare. Dar este, cu siguranţă, o împlinire sufletească, ştiind că cineva se poate bucura de ce este în jur, graţie şi contribuţiei mele».

 

Deputatul USL Petre Petrescu: «Cred că cea mai mare realizare a fost câștigarea celui de-al doilea mandat de deputat în Colegiul 5 Filiași. Acum, după alegeri, pare că totul a fost ușor, dar nu este deloc așa. Am reușit o victorie frumoasă, sub umbrela USL, și astă mă bucură foarte mult. Pe plan personal, cea mai mare satisfacție este că în acest an băiatul meu a devenit student la Facultatea de Drept din București».

 

Mircea Cornișteanu

Mircea Cornișteanu, directorul Teatrului Național „Marin Sorescu”: «Realizarea Integralei Caragiale, prezentată în Săptămâna Caragiale –  integrală din care spectacolele regizate de mine „Noaptea furtunoasă” și „Scrisoarea pierdută” au constituit, după cum afirmă critica de specialitate și după succesul de public, adevărate evenimente – rămâne, în opinia mea, punctul forte al anului care se încheie. În 2013 mi-aș dori… să fie iarna mai cald și vara mai răcoare!».

 

Florin Rogneanu, directorul Muzeului de Artă din Craiova: «Cele mai mari realizări ale anului 2012 au fost organizarea expoziţiei retrospective „Ion Ţuculescu” la Muzeul de Artă din Timişoara, anterior organizată la Bucureşti şi Braşov, şi tipărirea albumului „Ion Ţuculescu”».

 

Lucian Dindirică

Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”: «Cea mai mare realizare, din punctul meu de vedere, este modul în care colectivul a reușit să revitalizeze și să așeze biblioteca acolo unde îi era locul – cea mai importantă instituție de cultură, de cunoaștere din Oltenia. Cea mai mare dorință a mea pentru anul viitor ține de viața personală, de familie. Sper să devenim o familie mai numeroasă».

 

Comisar-şef Constantin Nicolescu, inspector-şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj: «Dacă ar fi să fac o rapidă retrospectivă a anului care se încheie, mă pot declara satisfăcut din punct de vedere profesional de contribuţia – zic eu importantă, dacă nu chiar decisivă – pe care am avut-o în formularea şi implementarea conceptului de eficientizare a poliţiei de ordine publică în mediul rural, prin reînfiinţarea Posturilor de Poliţie comunale, măsură, care, iată, şi-a dovedit roadele în doar câteva luni de la implementare şi care a avut un impact deosebit de pozitiv în rândul comunităţilor, mai ales a celor din mediul rural. Din punct de vedere personal, oare ce poate fi mai plăcut decât să ai alături, în permanenţă, o familie frumoasă, sănătoasă şi prieteni adevăraţi, de-o viaţă, cu care să îmi petrec puţinul timp liber…».

 

Constantin Florea

Colonel Constantin Florea, inspector-şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj: «Încheiem un an plin de evenimente, care a supus personalul unităţii la misiuni inedite, dar grele, şi numai prin colaborarea cu celelalte instituţii am putut spune că în Dolj nu am avut evenimente negative deosebite. Pentru 2013 ne dorim competenţe prin care să fim mai aproape de cetăţeni, şi mă refer aici la cele de poliţie rutieră şi poliţie judiciară, şi dotarea tehnică necesară pentru îndeplinirea misiunilor la standarde europene. Ne propunem să dezvoltăm parteneriatele cu comunitatea şi cetăţenii să fie mai aproape de noi».

 

Florin Ridiche

Florin Ridiche, managerul Muzeului Olteniei: «Consider că în anul 2012 cea mai mare satisfacție profesională pe care am trăit-o, în calitatea de muzeograf pe care o am, în primul rând, a fost privilegiul de a fi martor, dar și direct implicat în finalizarea, într-un singur an, a mai multor procese de modernizare inițiate de Consiliul Județean Dolj, pentru Muzeul Olteniei. Și aici amintesc finalizarea restaurării imobilului Secției de Istorie-Arheologie, cu ajutorul fondurilor europene, în luna mai, și amenajarea tuturor spatiilor expoziționale de la Secția de Științele Naturii, concretizată prin inaugurarea originală făcută în cursul acestei luni. Asemenea evenimente, în istoria Muzeului Olteniei, sunt comparabile doar cu importanța momentului înființării acestei prestigioase instituții de cultură, în anul 1915. De fapt, am asistat nu la înfăptuirea neapărat a unei modernizări, în sensul tehnic al cuvântului, ci la nașterea pe piața culturală a unui nou concept de muzeu ce a presupus parcurgerea a două direcții principale, refacerea infrastructurii, în sensul asigurării interactivității cu vizitatorii, și un alt mod de a te adresa publicului atât prin modalitatea de realizare a evenimentelor culturale, cât și de promovare a acestora. În 2013 îmi doresc să aducem cât mai mulți vizitatori la muzeu, că de fapt acesta este scopul tuturor eforturilor făcute atât de Consiliul Județean Dolj, cât și de colectivul Muzeului Olteniei. Tuturor oltenilor le doresc un An Nou cu mai multe împliniri, bunăstare, liniște și sănătate!».