La final de an – Electroputere Craiova, între disponibilizări şi angajări

0
602

Electroputere Craiova, cândva perla economiei româneşti, unde lucrau peste 20.000 de oameni, încheie anul  acesta cu un efectiv de 1.030 de angajaţi. Aceştia produc motoare electrice şi transformatoare, iar o bună parte din producţie, peste 80%, se duce la export, cele mai multe comenzi fiind orientate către Grecia. Aurel Bojenoiu, liderul Sindicatului Liber de la Electroputere Craiova, spune că în acest moment e linişte şi că angajaţii nu trebuie să-şi facă griji că şi-ar pierde locurile de muncă. „Cred că s-a trecut peste cel mai greu moment, a fost vorba de primăvara şi vara acestui an, când în jur de 600 de salariaţi, în două tranşe de câte 300, au plecat acasă cu salarii compensatorii. Nu se mai vorbeşte de o altă disponibilizare”, a subliniat Aurel Bojenoiu.

Din luna aprilie, angajaţii au început să plece acasă

Salariaţii de la Electroputere au fost nevoiţi să părăsească societatea pentru că fabrica a renunţat la producerea locomotivelor şi vagoanelor de metrou. Până la momentul acela, Electroputere avea 1.600 de angajaţi. Conducerea Electroputere Craiova a anunţat atunci că societatea trece printr-o perioadă financiară dificilă, confruntându-se cu o diminuare a volumului de activitate din cauza numărului din ce in ce mai mic de comenzi. Disponibilizările au început cu luna aprilie a.c. şi s-au făcut treptat. Angajaţii disponibilizaţi au primit salarii compensatorii. Înainte de aceste disponibilizări masive au mai existat astfel de mişcări în urmă cu doi ani, în octombrie 2010, când 350 de oameni au fost trimişi în şomaj.

40 de bobinatori de transformatoare

Electroputere Craiova a fost privatizată în 2007 cu mare tam-tam de Guvernul Tăriceanu, contra a 2,3 milioane de euro, adică pe o sumă infimă ţinând cont de activele pe care le-a avut această societate. Teodor Atanasiu, preşedintele AVAS la momentul semnării contractului de privatizare, declara la că „a venit un investitor potent financiar“. La rândul său, preşedintele companiei Al-Arrab Contracting, Said Bahjat Said, declara că până în 2012 producţia uzinei de la Craiova va creşte de cinci ori, conform specialiştilor companiei. Tot preşedintele AVAS mai spunea că la Craiova nu se vor face disponibilizari de personal, ci se vor crea noi locuri de muncă, cumpărătorul fiind de acord să menţină pentru următorii 5 ani numărul de angajaţi de la data semnării contractului de privatizare (2.635 de persoane). Aşadar, în cinci ani de zile au fost disponibilizaţi peste 1.600 de angajaţi, adică cu mult peste jumătate. În toamna acestui an au fost totuşi şi angajaţi vreo 40 de tineri, ocupând posturi de bobinatori de transformatoare.