BCR va disponibiliza 1.600 de salariaţi

1
438

Grupul BCR va disponibiliza 1.600 de salariaţi în următoarele 12-18 luni, reprezentând 17,5% din totalul angajaţilor, pentru a reaşeza modelul la noile realităţi economice, dar va continua creşterea prin stimularea tranzacţiilor bancare şi concentrarea pe lei. Astfel, vor fi închise peste 60 de sucursale neprofitabile, iar numărul salariaţilor va scădea de la 9.100 la 7.500.

Conducerea executivă a BCR a precizat, zilele trecute, că în urma crizei modelul de business s-a modificat, iar sustenabilitatea afacerii presupune în acest moment o reducere a costurilor, ţinta fiind de 250 de milioane lei în următorii doi ani.  Un raport de 40-50% cost/venituri nu poate fi obţinut în această perioadă fără restructurare, iar lipsa acesteia ar plasa indicatorul la 60-70%, susţin reprezentanţii băncii.

Erste a investit în România circa 9,3 miliarde euro, echivalentul a jumătate din împrumuturile atrase de la instituţiile financiare internaţionale, şi se plasează astfel la cel mai mare susţinător privat al economiei româneşti. Conducerea BCR estimează, totodată, o revenire mai puternică a facerilor începând cu 2014, cu rate de 3,5-4-6% pe partea de retail şi de 7-9% pe segmentul corporate.

Totodată, sunt multe voci care susţin că 2013 va fi un an dificil pentru sistemul bancar, fiind al cincilea an de la debutul recesiunii, în care se va înregistra creştere economică redusă. În ciuda acestei perspective, BCR are în plan să deschide 20 de sucursale în locuri cu potenţial, proces care se va realiza până în ultimul trimestru de anul viitor sau primul trimestru din 2014.

1 COMENTARIU

  1. Conducerea executivă a BCR a precizat, zilele trecute, că în urma crizei, modelul de business s-a modificat, iar sustenabilitatea afacerii presupune în acest moment o reducere la jumatate a dobanzilor pentru cei ce platesc rate. Lipsa acestei masuri ar plasa BCR in faliment, susţin reprezentanţii băncii.

Comments are closed.