Sărbătoarea Filarmonicii „Oltenia”: concert simfonic, expoziţie documentară şi o festivitate pentru foştii artişti

0
1097

Împlinirea a 108 ani de la primul concert al Societăţii Filarmonice din Craiova şi a 65 de ani de la înfiinţarea Filarmonicii de Stat „Oltenia” este marcată, astăzi, printr-un program de manifestări care îi aduce laolaltă pe foști și actuali artiști ai instituției. La ora 18.00, în foaier are loc vernisajul expoziției documentare «Filarmonica de Stat „Oltenia” în imagini», urmat de festivitatea de acordare a Titlului de „Membru de Onoare” foştilor artişti interpreţi ai instituției.

Concertul aniversar, care începe la ora 19.00, va fi susținut de Orchestra Simfonică și Corala Academică ale Filarmonicii craiovene, soliștii Cristina Anghelescu (vioară) și Mihai Ungureanu (pian), la pupitrul dirijoral aflându-se maestrul Octav Calleya (Spania). Repertoriul este și el unul special, între creațiile care urmează a fi interpretate regăsindu-se Concertul în Re major pentru vioară şi orchestră, op. 35, de P.I. Ceaikovski, ales coloana sonoră a filmului „Le concert” (2009), în regia lui Radu Mihăileanu.

Alte două evenimente le vor reaminti craiovenilor că 2012 este un an aniversar, Filarmonica „Oltenia” fiind înființată prin Legea nr. 131/1947, adoptată de Adunarea Deputaților și promulgată de Regele Mihai I. Este vorba despre colocviul de istoriografie muzicală „Viaţa muzicală a Craiovei – Ieri şi azi”, avându-l ca moderator pe muzicologul Gheorghe Fabian (luni, 17 decembrie, ora 12.00), și concertele extraordinare de Crăciun „Christmas Songs”, susținute de Orchestră și de Corala Academică – dirijor Sabin Pautza, din SUA (joi, 20 decembrie, și vineri, 21 decembrie, ora 19.00).


Român prin naştere şi spaniol prin adopţie, Octav Calleya a studiat la Conservatorul din Bucureşti. A avut, apoi, ocazia să-şi perfecţioneze măiestria dirijorală în cadrul Academiei de Muzică din Viena, cu Hans Swarowsky, pregătindu-se în domeniul dirijatului de operă cu W. Spannagel şi Karl Etti şi aprofundând problematica muzicii contemporane cu Friedrich Cerha. A urmat o perioadă de alternanţă între intensa activitate concertistică şi participarea la diferite cursuri de perfecţionare cu marii maeştri Sergiu Celibidache şi Franco Ferrara, maestrul Calleya obţinând importante premii. Activitatea sa de dirijor acoperă, în egală măsură, domeniile simfonic şi liric, de la cantate de J. S. Bach, simfonii de J. Haydn şi opere de Gluck până la creaţii contemporane. Totodată, Octav Calleya desfăşoară o laborioasă activitate de profesor, fiind invitat să participe la numeroase conferinţe şi seminarii pe teme muzicale. A fost dirijorul Orchestrei simfonice a Conservatorului din Bucureşti, apoi în Spania, la Orchestra simfonică din Valladolid, dirijor principal al Operei de Stat din Istanbul şi, din 1980, dirijor titular al Orchestrei Simfonice „Ciudad de Málaga”, activând şi ca profesor de dirijat orchestră la Conservatorul Superior de Muzică din acelaşi oraş. Din 1984 conduce şi Orchestra de Tineret din Málaga. Totodată, este fondatorul şi principalul director al Asociaţiei Europene pentru Dezvoltarea Tinerilor Dirijori, cu sedii în Spania, România şi Republica Moldova.