Tezaurul etnografic al Olteniei, într-un „spectacol” al tradiţiilor şi obiceiurilor de iarnă

0
938

Atmosfera plină de farmec a sărbătorilor de iarnă este adusă, la Craiova, și de expoziția „Modelele tradiționale ale Olteniei”, rezultat al colaborării dintre muzeele de etnografie din Dolj, Gorj, Olt, Mehedinți și Vâlcea. Bogatul tezaur al acestora – costume  populare, vase de ceramică, scoarțe și chilimuri, icoane prăznicare, piese de mobilier țărănesc și câte și mai câte obiecte de patrimoniu – este etalat într-un „spectacol” al tradițiilor și obiceiurilor prilejuite de sărbătorile de iarnă, de la Nașterea Domnului la Bobotează și Sf. Ion.

Expoziția este deschisă de o ceată de pițărăi și colindători cu Steaua din Oltenia și se încheie cu obiectele rituale folosite la Bobotează și Iordănit, între care o cristelniță din lemn de la 1846. În tot acest parcurs, vizitatorul este „așezat” la o masă rituală, cu colăcei, nuci și grâu abia încolțit, poftit într-un interior țărănesc gorjean, chemat să-și liniștească sufletul în fața icoanelor cu Sfântul Nicolae, Arhanghelul Mihail, Maica Domnului cu Pruncul și Schimbarea la față ori invitat în mijlocul cetei purtând frumoasele costume de sărbătoare, spre a mânui plugul mare de colindat.

«Am vrut să facem o expoziție despre Oltenia și despre olteni, iar asemenea evenimente trebuie să aibă loc frecvent, ca să ne aducem aminte de unde suntem, de ce suntem așa și nu altfel. (…) Este o expoziție care se bazează pe obiecte, pe artefacte care trimit la un model social, cultural, spiritual și la o perioadă rituală exemplară. Am avut un sprijin extraordinar din partea colegilor de la muzeele etnografice din Oltenia și sper că vom continua această colaborare», a menționat, ieri, la vernisaj, Cornel Bălosu, șeful Secției de Etnografie a Muzeului Olteniei din Craiova. Alături de domnia sa, de Florin Ridiche, managerul instituției, și de Gheorghe Barbărasă, secretarul Consiliului Județean Dolj, la eveniment au participat reprezentanți ai tuturor instituțiilor organizatoare: Sorina Matacă și Florentina Pleniceanu – director, respectiv muzeograf la Muzeul Regiunii Porților de Fier din Dr. Tr. Severin, Ionuț Dumitrescu – șef Secție la Muzeul Județean Vâlcea, Albinel Firescu – șef Secție la Muzeul Județean Gorj, Claudia Balaș – muzeograf la Muzeul Județean Olt.

Expoziția „Modelele tradiționale ale Olteniei” este deschisă la Secția de Istorie-Arheologie a muzeului craiovean (strada „Madona Dudu” nr. 14) și poate fi vizitată până în luna februarie a anului viitor.