Prima zăpadă, care a căzut fix în noaptea în s-au numărat voturile de la alegerile parlamentare, ar fi putut să ne ia prin surprindere. Ninsoarea s-a oprit însă la timp, după numai o repriză matinală, şi aproape că s-a topit, în câteva ore. Aşa se face că, în jurul prânzului, se circula în condiţii normale pe toate străzile.
Craiovenii au avut parte de o noapte albă. La figurat, pentru că, de la ora 21.00, de când s-au închis urnele, şi până dimineaţa, s-au numărat buletinele de vot, şi la propriu pentru că, tot în acest timp, a început să ningă. A fost nevoie de câteva ore pentru ca străzile să fie gata îmbrăcate în alb. Spre dimineaţă, stratul de zăpadă era suficient de gros încât autorităţile locale s-au mobilizat şi au scos pe străzi maşinile de intervenţii. O nouă rundă de ninsoare, cu fulgi mari şi deşi, a venit însă, din nou, la primele ore ale dimineţii, când cei mai mulţi craioveni se aflau în mişcare spre serviciu. Era cât pe ce să strice toate planurile.
Ninsoarea s-a simţit mai tare în cartiere
Dacă de dimineaţă se circula greu, zăpada fiind adunată pe străzi, până spre prânz lucrurile s-au mai schimbat. Pe Calea Bucureşti ai fi zis că nici nu a nins dacă nu te-ai fi uitat la trotuarele pe care lucea o pojghiţă de gheaţă. O situaţie aproape asemănătoare şi pe strada „Caracal”, unde nu se mai vedea decât o dâră de zăpadă, mărunţită şi murdară. Maşinile care se aflau în trafic nu aveau, în schimb, nici o problemă. În cartiere însă minunea nu a mai ţinut. Pe aleea „Electroputere”, din cartierul Lăpuş, nu trecuse nici un echipaj de deszăpezire. Şoferii au avut, totuşi, noroc pentru că ninsoarea s-a oprit la timp astfel că troienele nu au mai apucat să se înalţe.
Peste 500 de oameni, scoşi la zăpadă
Potrivit autorităţilor locale, 527 de lucrători ai SC Salubritate Craiova SRL, ai RAADPFL Craiova, precum şi ai SC Termo Craiova SRL au intervenit permanent pentru degajarea căilor publice din municipiu începând din jurul orei 22.00 şi în cursul zilei de ieri. Au fost folosite 55 de utilaje, cu care au fost curăţate, în prima etapă, arterele principale ale oraşului şi, ulterior, străzile secundare din cartiere. ‚,Fac apel la cetăţenii Craiovei să parcheze autovehiculele doar în locuri special amenajate în acest sens, să folosească, pe cât posibil, mijloacele de transport în comun şi să depoziteze zăpada doar pe spaţiile verzi, nu pe partea carosabilă. În acest fel, vom putea curăţa mai uşor străzile şi nu vom avea parte de blocaje în trafic”, a spus Cristian Ştefan Popescu, administratorul SC Salubritate Craiova SRL.
Trotuarele, ultimele la rând
Pentru că ninsoarea s-a oprit definitiv, ieri pe seară o parte din personalul SC Salubritate Craiova SRL a început să cureţe trotuarele din dreptul staţiilor mijloacelor de transport în comun, a căilor de acces către instituţiile publice din municipiu, precum şi a refugiilor de pietoni ale staţiilor de tramvai. Autorităţile locale au ţinut să le reamintească locuitorilor oraşului şi agenţilor economici că au obligaţia să îndepărteze gheaţa şi zăpada în faţa imobilelor pe care le deţin sau în care locuiesc, imediat după oprirea intemperiilor, şi să presare nisip sau alte materiale antiderapante pe trotuare, în caz de polei. Potrivit reprezentanţilor Salubrităţii, numai ieri a fost consumată o cantitate de 276 de tone de material antiderapant în amestec (sare şi nisip) şi 7,5 tone de clorură de calciu, au fost împrăştiate pe străzile Craiovei.
Ce riscă persoanele care nu sparg gheaţa
Craiovenii care nu îşi vor deszăpezi intrarea în gospodării riscă să fie amendaţi. Nerespectarea prevederilor din cadrul „Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Craiova, precum şi stabilirea, constatarea şi sancţionarea faptelor care constituie contravenţii”, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 319/2009, cu modificările şi completările ulterioare, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 şi 1.500 de lei, în cazul persoanelor fizice, şi 1.000 şi 2.500 de lei, în cazul persoanelor juridice. De asemenea, acelaşi regulament prevede faptul că locuitorii oraşului şi agenţii economici pot fi sancţionaţi pentru neînlăturarea sloiurilor de gheaţă de la streşinile imobilelor pe care le deţin sau în care locuiesc cu o amendă cuprinsă între 500 şi 2.500 de lei, în cazul persoanelor fizice, şi 1.000 şi 2.500 de lei, în cazul persoanelor juridice.