USL Dolj face istorie: 15 parlamentari din 15

2
754

“Ne dorim un rezultat în judeţul Dolj, pentru USL, care să rămână în istorie”, spunea co-preşedinte USL Dolj, Ion Prioteasa, la începutul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare. Lucru care s-a şi întâmplat, cei 15 candidaţi ai Uniunii Social Liberale (USL) câştigând toate colegiile din judeţul Dolj. Rezultatul istoric se datorează, în mare parte, încrederii pe care populaţia dezamăgită de guvernarea dezastruoasă din ultimii ani a PDL şi-a îndreptat-o către USL din momentul în care aceasta a preluat conducerea. Ion Prioteasa mai spunea la începutul campaniei electorale că USL nu promite lucruri pe care nu le-ar putea face la momentul potrivit. Greul abia acum începe, iar aşteptările sunt foarte mari. În judeţul Dolj nu numai USL a făcut istorie, ci şi PP-DD, care s-a situat, după alegerile parlamentare, pe locul al doilea.

ARD, clasat sub PP-DD la Camera Deputaţilor

Alianţa România Dreaptă (ARD) a obţinut rezultate slabe în judeţul Dolj, doar 15,52% din voturi, clasându-se pe locul al treilea, sub Partidul Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD), care a luat 17,29%. Candidaţii Uniunii Social-Liberale (USL) au obţinut câte un mandat pentru fiecare colegiu, având un scor per total de 65,89%.

 

Liberalul Cosmin Enea a câştigat Colegiul 1 Craiova. Era unul dintre colegiile unde USL Dolj avea emoţii că nu se va încheia cu 50%+1, asta pentru că şi adversarii acestuia erau unii redutabili. Până la urmă procentul de 61,74% i-a asigurat acestuia primul mandat de deputat în Parlamentul României.

Enea Cosmin (USL): 61,74% (16.195 de voturi)

Neţoiu Gheorghe (PP-DD): 18,89% (4.956 de voturi)

Călinoiu Eugen (ARD): 15,71% (4.121 de voturi)

 

Pesedistul Nicolae Vasilescu a mizat pe puterea USL în judeţul Dolj şi cu o muncă bine făcută a luat şi el un procent confortabil la aceste alegeri parlamentare. Colegiul 2 era şi el unul cu emoţii, pentru că, faţă de contracandidaţi, Nicolae Vasilescu a trebuit să muncească dublu pentru a câştiga notorietate.

Vasilescu Nicolae (USL): 62,19% (19.469 de voturi)

Dascălu Constantin (ARD): 18,77% (5.978 de voturi)

Cilibiu Mihai (PPDD): 14,44% (4.523 de voturi)

 

Dacă în urmă cu patru ani, Ionuţ Stroe intra în Parlamentul României de pe locul al treilea, la redistribuire, de data aceasta liberalul a câştigat Colegiul 3 Craiova cu 70,28%.

Stroe Ionuţ (USL): 70,28% (18.060 de voturi)

Mândrea Laurenţiu (ARD): 13,56% (3.486 de voturi)

Pană Ionel (PP-DD): 12,65% (3.253 de voturi)

 

Se pare că trecerea pe la mai multe partide într-o perioadă foarte scurtă de timp nu l-a afectat pe Florentin Gust. Sperăm doar ca asta să nu îl încurajeze şi să înceapă şi mai abitir traseismul politic. A câştigat Colegiul 4 Craiova cu 67,72%.

Gust Florentin (USL): 67,72% (21.017 voturi)

Mărgărit Dorin (ARD): 16,48% (5.101 voturi)

Ursu Andrei (PP-DD): 11,63% (3.600 de voturi)

 

Petre Petrescu nu putea să piardă Colegiul 5 Filiaşi. Nu se ştia diferenţa dintre el şi contracandidaţi. Până la urmă, Petre Petrescu a câştigat un procent de 62,48%, Ileana Şerban reuşind să adune doar 5.279 de voturi, adică 18,33%.

Petrescu Petre (USL): 62,48% (17.991 de voturi)

Şerban Ileana (ARD): 18,33% (5.279 de voturi)

Dumbravă Ion (PP-DD): 16,13% (4.644 de voturi)

 

Claudiu Manda are cel mai mare procent, 78,49%, cu 17.001 voturi, făcând din Colegiul 6 Cetate în continuare un fief al PSD Dolj.

Manda Claudiu (USL): 78,49% (17.001 voturi)

Oprescu Laurenţiu (PP-DD): 12,18% (2.639 de voturi)

Călin Cosmin (ARD): 7,64% (1.655 de voturi)

 

Colegiul 7 Calafat a fost adjudecat pentru a treia oară de copreşedintele USL Dolj, liberalul Mihai Voicu. Ar fi fost şi greu să piardă, pentru că toată atenţia PNL Dolj a fost concentrată către acest colegiu.

Voicu Mihai (USL): 64,29% (10.933 de voturi)

Iancu Costel (PP-DD): 20,07% (3.413 voturi)

Popa Cornel (ARD): 12,87% (2.190 de voturi)

 

Rezultatul de pe Colegiul 8 Băileşti a fost o surpriză pentru toată lumea. Pedelistul Ştefan Stoica pleca favorit, pentru că se baza foarte mult pe ajutorul primarului din Băileşti, Costel Pistriţu, despre care se ştie că gestionează foarte bine voturile din zonă. Drept confirmare stă rezultatul obţinut de acesta la alegerile locale. Nu s-a întâmplat aşa şi bucureşteanul Daniel Iane a câştigat cu 51,03% acest colegiu, considerat fief PDL.

Iane Daniel (USL): 51,03% (10.666 de voturi)

Stoica Ştefan (ARD): 26,34% (5.507 voturi)

Vişan Gelu (PP-DD): 18,21% (3.807 voturi)

 

Valeriu Zgonea este în continuare deputat pe Colegiul 9 Segarcea. Candidatul ARD, Veta Păsculescu nu a obţinut decât 12,06%, fiind depăşită de Purcărin Costel (PP-DD) cu 13,10%. Cele 26.082 de voturi i-au adus lui Valeriu Zgonea un procent de 72,19%.

Zgonea Valeriu (USL): 72,19% (26.082 voturi)

Purcărin Costel (PPDD): 13,10% (4.736 de voturi)

Păsculescu Veta (ARD): 12,06% (4.358 de voturi)

 

Cu 65,39%, şi pesedistul Ion Călin şi-a asigurat locul de deputat în Colegiul 10 Dăbuleni. Medicul veterinar Doru Safta (ARD) nu a reuşit să adune mai mult de 4.734 de voturi, fiind urmat îndeaproape de Marian Lupaşcu, de la PP-DD, cu 4.658 de voturi.

Călin Ion (USL): 65,39% (19.719 voturi)

Lupaşcu Marian (PP-DD): 15,44% (4.658 de voturi)

Safta Doru (ARD): 15,69% (4.734 de voturi)

 

Colegii „cu emoţii”, câştigate fără drept de apel

Pentru ARD Dolj lucrurile s-au schimbat puţin în ceea ce priveşte rezultatele obţinute la Senat, dar asta nu i-a ajutat să aibă un candidat calificat direct. De această dată, cu un procent de 17,29%, ARD a subclasat PP-DD, care a luat doar 15,52% din voturi. Şi aici scorul istoric aparţine USL, cu un rezultat de 65,83%.

 

Colegiu 1 Craiova Senat era unul disputat, pe care USL Dolj nu avea nici o siguranţă. Cristiana Anghel a trebuit să se confrunte cu preşedintele PDL Craiova, Mărinică Dincă, şi cu fostul primar Antonie Solomon. Nimeni nu îi dădea nici o şansă învăţătoarei din Caracal, dar se pare că trendul USL a fost de ajuns ca aceasta să obţină un procent de 56,82%.

Anghel Cristiana (USL): 56,82% (32.820 de voturi)

Solomon Antonie (PP-DD): 24,92% (14.395 de voturi)

Dincă Mărinică (ARD): 15,87% (9.171 de voturi)

 

În schimb, nu surprinde pe nimeni rezultatul de 70,45% câştigat de Mihai Fifor pe Colegiul 2 Craiova. 40.015 voturi are uselistul.

Fifor Mihai (USL): 70,45% (40.015 voturi)

Cherciu Dan (ARD): 15,39% (8.744 de voturi)

Preotu Gheorghe (PP-DD): 12,18% (6.921 de voturi)

 

Colegiul 3 Filiaşi-Cetate a fost adjudecat de Florea Voinea cu 68,89%. Candidatul ARD, fostul prefect Nicolae Giugea, abia a obţinut 14,83%, fiind devansat de necunoscutul Grigore Ioniţoiu (PP-DD).

Voinea Florea (USL): 68,89% (34.666 de voturi)

Ioniţoiu Grigore (PP-DD): 15,62% (7.861 de voturi)

Giugea Nicolae (ARD): 14,83% (7.464 de voturi)

 

Liberalul Mario Ovidiu Oprea a adunat 22.764 de voturi pe Colegiul 4 Calafat-Băileşti. Cu un procent de 60,01% i-a devansat cu mult pe contracandidaţii Marcel Marcea (19,28%) şi Maria Schutz (19,87%).

Oprea Mario-Ovidiu (USL): 60,01% (22.764 de voturi)

Marcea Marcel (ARD): 19,28% (7.314 voturi)

Schutz Maria (PP-DD): 19,87% (7.517 voturi)

 

Mircea Geoană este în continuare senator pe Colegiul 5 Dăbuleni-Segarcea. Procentul obţinut de fostul preşedinte al Senatului este de 70,75% (46.833 de voturi).

Geoană Mircea (USL): 70,75% (46.833 de voturi)

Stoica Adrian (PP-DD): 14, % (9.833 de voturi)

Drîgnei Daniel (ARD): 13,69% (9.065 de voturi)

 

În urma redistribuirii voturilor, au şanse de a ajunge în Parlamentul României încă şase candidaţi.

 

Mihai Fifor, senator: «Vreau să le mulţumesc tuturor cetăţenilor care au înţeles că USL este o organizaţie care redă speranţa. Spunea doamna primar că facem o echipă. Într-adevăr, echipa se întregeşte. Doresc să mulţumesc şi echipei care m-a sprijinit în Colegiul 2, mulţumesc domnului preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, şi doamnei primar Lia Olguţa Vasilescu».

 

 

Nicolae Vasilescu, deputat: «Mulţumesc oamenilor care au mers la vot. A fost o campanie grea. Am stat lângă oameni şi le-am ascultat şi înţeles problemele. Acum este timpul să pornim împreună la drum! Ne aşteaptă în faţă un altfel de viitor decât cel pe care au vrut alţii să ni-l construiască. Suntem oameni, suntem români, trebuie să avem o atitudine pozitivă, să rezolvăm cât mai multe lucruri. PRIN LEGE!».

 

Florea Voinea, senator: «Faptul că alegătorii din Colegiul Filiaşi-Cetate au avut încredere în mine şi mi-au acordat votul lor mă onorează şi, în acelaşi timp, mă obligă. Din acest moment, interesul cetăţenilor din acest colegiu este şi interesul meu. Trebui să facem din aceste localităţi unele europene. Le mulţumesc tuturor celor care s-au prezentat la vot şi m-au votat şi îi asigur şi pe cei care nu m-au votat că voi fi şi senatorul lor în Senatul României şi voi reprezenta şi interesele lor», a declarat senatorul Florea Voinea.

 

 

Petre Petrescu, deputat: «Faptul că am fost învestit încă o dată deputat în Colegiul 5 Filiaşi îmi demonstrează că oamenii au avut încredere în mine, că nu i-am dezamăgit în primul mandat. Au votat pentru continuitate, pentru o viaţă mai bună, pentru ei şi copiii lor. Majoritatea obţinută în Parlament ne dă încrederea că a trecut vremea certurilor şi că în acest mandate vom munci pentru interesele celor care ne-au trimis în Parlamentul României. Le mulţumesc tuturor pentru încrederea acordată şi le promit că nu îi voi dezamăgi».

 

Mario Ovidiu Oprea, senator: «Aşa cum am promis, am obţinut cel de-al treilea mandat de senator în Colegiul Uninominal Băileşti-Calafat, cu un scor de 60% din totalul voturilor valabil exprimate. Primele mulţumiri se îndreaptă spre toţi acei oameni care, în ciuda vremii potrivnice, au ieşit din case pentru a mă valida din nou în Parlament. La sfârşitul acestei campanii, mi-am dorit să merg pe drumul victoriei, însă ea, de drept, de ieri, aparţine acelor cetăţeni care m-au învăţat că trebuie să încerci necontenit să urci mai sus, dacă vrei să poţi vedea cât mai departe».

 

 

Ion Prioteasa, co-preşedinte USL Dolj: «Salut victoria categorică a candidaţilor Uniunii Social Liberale în judeţul Dolj şi municipiul Craiova. Vreau să le mulţumesc doljenilor care au ales să meargă la vot, indiferent de opţiunea politică pe care au exprimat-o la urne, pentru că au demonstrat că le pasă de viitorul nostru, al tuturor. Dar în special vreau să le adresez gratitudinea mea tuturor celor care au decis să-i crediteze cu votul lor pe cei 15 candidaţi pe care Uniunea Social-Liberală i-a propus Doljului, transformând aceste alegeri într-o poveste de succes politic, fără precedent în istoria post-decembristă a României. Îi felicit, deopotrivă, pe toţi cei 15 parlamentari ai Uniunii Social Liberale, zece deputaţi şi cinci senatori, pentru reuşita câştigării mandatelor. Încrederea pe care doljenii le-au acordat-o trebuie răsplătită prin respectarea promisiunilor asumate în faţa alegătorilor. Aşa cum oamenii le-au fost aproape şi i-au susţinut, acordându-le votul, acum este momentul ca deputaţii şi senatorii care îi vor reprezenta în cel mai înalt for legislativ să le întoarcă încrederea şi să vină în sprijinul comunităţilor locale. Este momentul zero pentru România. Clasa politică trebuie să înţeleagă că jumătăţile de măsură nu mai merg, iar oamenii nu mai sunt dispuşi să asculte vorbe. Ne vor judeca pe toţi după fapte. La fel ca doljenii care au votat pentru un prezent mai sigur şi un viitor liniştit, îmi pun toată speranţa că parlamentarii USL vor sprijini proiectele de dezvoltare ale judeţului nostru. Am convingerea că vocea Craiovei şi a Doljului se va auzi mult mai puternic de la Tribuna Parlamentului, iar Oltenia va căpăta un alt sens pe harta priorităţilor viitorului Guvern, condus de prim-ministrul Victor Ponta».

ALINA DRĂGHICI şi MARIN TURCITU

2 COMENTARII

  1. Consider ca nu s-au evidentiat corect meritele omului “locomotiva” din PSD /USL Dolj, caruia i se datoareaza victoria, prefatata deja de alegerile locale. Inclusiv alegerea doamnei primar se datoreaza acestui lider incontestabil. Sa fim corecti, sa-i recunoastem meritele. Deci, felicitari si jos palaria in fata domnului ION PRIOTEASA!

  2. “În urma redistribuirii voturilor, au şanse de a ajunge în Parlamentul României încă şase candidaţi.”
    Cine or fi acestia ?

Comments are closed.