Primarul Mircea Beznă e ferm în susţinerea lui Petre Petrescu – ”Interesul comunei Argetoaia e mai presus de interesul oricărui partid”

0
684

Deputatul Petre Petrescu, candidat al USL pentru funcţia un nou mandat în Parlamentul României, a vizitat luni, 3 decembrie, pentru a doua oară în această campanie electorală, comuna Argetoaia. Şi tot pentru a doua oară, Petre Petrescu a fost însoţit pe străzile şi uliţele comunei de către primarul Mircea Beznă, chiar dacă acesta este înregimentat în partidul concurent al USL. Explicaţia este una foarte simplă: între Mircea Beznă şi Petre Petrescu există o relaţie de strânsă prietenie, iar deputatul Petrescu nu a încetat să-şi susţină prietenul şi proiectele sale nici după ce acesta a trecut la PD-L. Acum, este rândul ca Mircea Beznă să-l susţină pe Petre Petrescu pentru obţinerea unui număr cât mai mare de voturi în Argetoaia. 

”Am făcut tot ce am putut pentru a-i sprijini pe aceşti oameni în realizarea proiectelor”

La Argetoaia, echipa deputatului Petre Petrescu a fost întâmpinat de peste 50 de susţinători ai USL şi ai primarului Mircea Beznă. „La Argetoaia, avem atâtea lucruri interesante pe care le-am făcut şi pe care urmează să le facem! Primul lucru despre care vreau să vorbesc este legat de calitatea primarului şi a Consiliului Local. Primarul Mircea Beznă şi consilierii au dovedit multă hărnicie şi preocupare pentru interesul comunei, iar toată susţinerea pe care o avem aici, în Argetoaia, lor li se datorează. Noi, parlamentarii de colegiu şi colegii noştri de la Consiliul Judeţean, am făcut tot ce am putut pentru a-i sprijini pe aceşti oameni în realizarea proiectelor lor. Aşa s-au putut pietrui toate drumurile din comună, s-a putut reabilita reţeaua de iluminat public, s-au putut construi grădiniţe, s-a putut da o mână de ajutor bisericilor.”, a declarat Petre Petrescu.

Se pregătește asfaltarea drumului Argetoaia-Piria

”Pentru următorii patru ani, vrem să-i ajutăm pe locuitorii din Argetoaia să îşi realizeze două obiective extrem de importante: apă şi asfalt. Din punctul meu de vedere, apa este pe primul loc, şi vrem să aducem reţea de alimentare cu apă potabilă în toată comuna. Apoi, este asfaltul. Şi vreau să profit de ocazie pentru a le promite ferm locuitorilor din Argetoaia un lucru: dacă USL va obţine un scor bun la alegerile de Dumincă, dacă eu şi Florea Voinea vom obţine peste 70 la sută din voturi, atunci voi putea cu uşurinţă merge la Guvern şi-i voi ruga pe cei de acolo să ne acorde fonduri pentru ca drumul dintre Argetoaia şi Piria să fie modernizat, asfaltat, să aibă şanţuri tăiate, chiar în anul următor. Realizarea acestei investiţii va duce automat la dezvoltarea infrastructurii în zonă şi a întregii zone”, a mai spus Petre Petrescu.

Primarul Mircea Beznă: ”Trebuie să ajutăm comuna să se dezvolte!”

„Când e vorba de binele comunei, când discutăm probleme serioase pentru comună, nu mai facem politică. Sunt alături de mine şi consilierii PDL şi cei de la PSD şi cei de la PNL. Am înţeles cu toţii că au trecut alegerile locale şi acum suntem cu toţii în aceeaşi tabără: trebuie să ajutăm comuna să se dezvolte!”, a spus primarul din Argetoaia, Mircea Beznă.

„Toţi cei patru consilieri PNL din Argetoaia îşi dau silinţa şi îi susţin acum pe candidaţii USL la Parlamentul României, Petre Petrescu – deputat şi Florea Voinea – senator. Suntem uniţi acum şi, după cum vedeţi, chiar şi primarul, care este de la PD-L, este un susţinător al USL. Acest lucru este normal, ţinând cont de sprijinul pe care primarul l-a avut din partea Consiliului Judeţean Dolj şi a domnului Preşedinte Ion Prioteasa”, ne-a declarat Florian Boboc, consilier liberal în comuna Argetoaia.

Mihai Constantinescu

Şi colegul său de partid şi de consiliu local, Constantin Drăghici, este de aceeaşi părere: „Noi, PNL şi PSD, i-am ajutat foarte mult pe oameni. Aceasta este o comună de oameni cinstiţi şi foarte bine cotaţi, suntem sigur că vor înţelege că trebuie să voteze USL”.

Mihai Constantinescu, unul dintre consilierii locali ai PSD, crede că şi colaboarea dintre primarul comunei Argetoaia este importantă: „Alături de deputatul Petre Petrescu şi de viitorul senator Florea Voinea, s-ar putea face mult mai multe pentru comună. De aceea, ne-am propus un scor de 80 la sută pentru USL la alegerile de Duminică. Oamenii trebuie să înţeleagă cu USL este singura lor şansă, trebuie să iasă la vot şi să aleagă Florea Voinea – senator şi Petre Petrescu – deputat”.

”O să mergem să votăm USL”

Susţinerea locuitorilor din Argetoaia pentru primarul Mircea Beznă şi pentru USL este una foarte puternică. „Primarul este băiat bun, a făcut multă treabă. Ar fi multe de făcut în comună, apă nu e, asfalt ne-am dori. O să mergem să votăm USL şi ne dorim ca viitorul guvern să aducă România unde a fost, să facă treabă şi să nu mai fure”, ne-a mărturisit Nicolae Boltaşu, de 68 de ani.

Şi vecinul său din satul Leordoasa, Vasile Boltaşu, de 50 de ani, crede că Mircea Beznă este un primar foarte bun. „Dacă nu făcea tot ce se putea face, nu mai câştiga alegerile. Suntem mulţumiţi de ce a făcut. Pe viitor, ne-am dori să ne asfalteze acest drum comunal, dacă nu până la Bâlta, măcar pe raza comunei”, ne-a spus acesta.

Şi Ion Toloş, de 53 de ani, crede că e momentul ca România să îşi revină pe drumul cel bun: „O să votăm USL, pentru că ei sunt cei mai buni, ei sunt cei care se ţin de cuvânt. De la viitorul guvern, ne dorim locuri de muncă. Am patru copii şi niciunul nu are serviciu. Mai mult, nici măcar eu nu mai am serviciu, după ce 20 de ani am lucrat la drumuri”.