Valeriu Zgonea: „Împreună vom reuşi să ducem Oltenia acolo unde îi este locul”

0
710

Votul din 9 decembrie va reprezenta direcţia pe care o vor românii pentru ţara lor, a declarat Valeriu Zgonea, candidatul Uniunii Social Liberale pentru Camera Deputaţilor în Colegiul 9 Segarcea – Valea Dunării. „Ne aşteptăm ca foarte mulţi tineri să vină la vot pentru prima dată şi să voteze USL, pentru că tinerii îşi doresc un viitor mai bun aici, în ţara lor”, a subliniat Valeriu Zgonea, care s-a întâlnit, zilele trecute, cu locuitorii comunelor Calopăr, Ţuglui şi Teasc. 

Liderul USL le-a spus cetăţenilor că alegerile din 9 decembrie sunt aşteptate de cei mai mulţi români, alegerea fiind între cei care au condus ţara până acum şase luni şi Uniunea Social Liberală, construită ca alternativă la guvernarea coruptă a PDL. “Am încercat în aceste şase luni, de când am scăpat de Guvernul PDL, să reparăm lucrurile şi să facem dreptate oamenilor. Pe 9 decembrie, cu sprijinul dumneavoastră, facem dreptate până la capăt. Vă rog să fiţi alături de noi pe 9 decembrie şi după această dată, când împreună, noi, cei din USL, ne vom bate pentru România şi pentru Oltenia. Nu este posibil ca Oltenia să fie una dintre cele mai sărace regiuni din ţară şi din Europa! Avem atâtea bogăţii, avem un pământ roditor şi oameni muncitori, talentaţi, inteligenţi şi pregătiţi. Împreună vom reuşi să ducem Oltenia acolo unde îi este locul, în topul regiunilor dezvoltate şi prospere”, a declarat Valeriu Zgonea.

Valeriu Zgonea este deputatul nostru!

Oamenii din Ţuglui spun că îl vor susţine pe Valeriu Zgonea, pentru că le-a fost alături, la bine şi la greu, şi este important să aibă în Parlamentul României un om care le cunoaşte necazurile şi care a luptat pentru ei. Drept mărturie stau şi numeroasele investiţii iniţiate de administraţia locală şi realizate cu sprijinul deputatului Valeriu Zgonea. “Ultimii ani au fost grei, marcaţi de această criză economică, dar ne putem lăuda că am reuşit să facem o bază sportivă modernă, să asfaltăm uliţele spre biserici, am îmbunătățit infrastructura rutieră pe drumul comunal DC 95, pe care nu se mai intrase din 1997, am pietruit drumurile din satul Jiul. Vreau să-i mulţumesc domnului deputat Valeriu Zgonea pentru că a fost alături de noi tot timpul şi ne-a sprijinit. Iar acum îl vom sprijini noi să rămână preşedintele Camerei Deputaţilor în următorul mandat. Valeriu Zgonea este deputatul nostru!”, a declarat primarul comunei Ţuglui, Paulică Neagoe.

Vicepreşedintele PSD Valeriu Zgonea a subliniat încă o dată motivele pentru care USL trebuie să câştige alegerile şi să clădească o majoritate parlamentară solidă în noua legislatură. “Un guvern care are în spatele său o majoritate foarte solidă poate să conducă o ţară, mai ales în împrejurări dificile, cum sunt cele în care ne aflăm şi care ne aşteaptă. Avem nevoie de o victorie clară, pentru ca toată lumea să vadă ce vor românii. Nimeni nu va mai pune la îndoială nici acţiunile premierului, nici acţiunile Guvernului, nici acţiunile Uniunii Social Liberale, pentru că ele vor avea în spate voinţa poporului, voinţa cetăţenilor României, exprimată prin vot. Când am format această Uniune Social Liberală am spus clar cine suntem, cum ne cheamă, nu ne-am schimbat nici numele, nu ne-am schimbat nici simbolul, nici culoarea. Acum vă spunem: aceştia suntem, am reuşit să salvăm economia ţării şi să reparăm nedreptăţile. Ne vom face datoria faţă de această ţară şi faţă de români, o să ne batem să avem mai mulţi bani pentru drumuri, pentru locuri de muncă, pentru Dolj şi pentru Oltenia”, a mai spus Valeriu Zgonea.


Paulică Neagoe, primarul comunei Ţuglui: “Ultimii ani au fost grei, marcaţi de această criză economică, dar ne putem lăuda că am reușit să facem o bază sportivă modernă, să asfaltăm ulițele spre biserici, am îmbunătăţit infrastructura rutieră pe drumul comunal DC 95, pe care nu se mai intrase din 1997, am pietruit drumurile din satul Jiul. Vreau să-i mulţumesc domnului deputat Valeriu Zgonea pentru că a fost alături de noi tot timpul şi ne-a sprijinit. Iar acum îl vom sprijini noi să rămână preşedintele Camerei Deputaţilor în următorul mandat. Valeriu Zgonea este deputatul nostru!”.