Părinţii, obligaţi să anunţe autorităţile că pleacă în străinătate

0
427

Părinţii sau tutorii care au copii în întreţinere şi doresc să plece la muncă în străinătate vor fi obligaţi să notifice serviciul de asistenţă socială cu 40 de zile înainte de a părăsi ţara. Prevederile sunt cuprinse într-un proiect de lege  adoptat ieri de Guvern, pentru modificarea şi completarea Legii privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. „Părinţii sau tutorele, după caz, care au copii în întreţinere şi intenţionează să plece la muncă în străinătate, sunt obligaţi să notifice această intenţie serviciului public de asistenţă socială cu 40 de zile înainte de a părăsi ţara, cu nominalizarea persoanei care se ocupă de întreţinerea copilului pe perioada absenţei”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu.