România, pe ultimul loc în UE după ponderea în PIB a cheltuielilor pentru protecţie socială

0
1291

România a coborât de pe penultima pe ultima poziţie în UE după ponderea în PIB a cheltuielilor pentru protecţie socială, cu numai 17,6%, după ce a făcut schimb de locuri cu Letonia, iar nivelul cheltuielilor din România se află la circa jumătate din media UE, de 30%. Procentaje mai mici de 20% pentru cheltuielile de protecţie socială au înregistrat şi Letonia (17,8%), Bulgaria şi Estonia (ambele 18,1%), Slovacia (18,6%), Polonia (18,9%), Lituania (19,1%) şi Malta (19,8%), potrivit informaţiilor prezentate ieri de Eurostat (serviciul de statistică al UE), care analizează datele pe 2010 ale statelor membre. Cele mai ridicate niveluri sunt consemnate în Franţa (33,8%), Danemarca (33,3%), Olanda (32,1%), Germania (30,7%), Finlanda (30,6%), Austria şi Suedia (ambele 30,4%). Media UE s-a situat la 29,4%, aproape neschimbată faţă de 29,6% în 2009. „Aceste disparităţi reflectă diferenţe ale standardelor de viaţă, dar sunt influenţate şi de diversitatea sistemelor de protecţie socială la nivel naţional, precum şi de factorii demografici, economici, sociali şi instituţionali specifici fiecărei ţări”, se arată în raportul Eurostat. Potrivit datelor Eurostat, România alocă 50,7% din cheltuielile pentru protecţie socială categoriei vârstnici; 34,7% pentru boli, sănătate şi dizabilităţi; 9,6% pentru familie şi copii; 3,2% pentru şomaj; 1,7% pentru locuinţe şi excluziune socială.