Naţionaliştii au câştigat alegerile în Catalonia, dar au pierdut din sprijinul electoral

0
391
Artur Mas

Alegerile regionale din Catalonia, desfăşurate duminică, cu doi ani şi jumătate mai devreme decât era termenul, au fost câştigate de formaţiunea naţionaliştilor catalani (CiU, Convergencia i Unió), însă aceasta, condusă de actualul şef al Executivului regional, Artur Mas, nu a reuşit să atingă majoritatea absolută, ba chiar a obţinut un rezultat mai prost faţă de scrutinul anterior, din urmă cu doi ani – în favoarea formaţiunii Stânga Republicană Catalană (ERC), care, cu un discurs radical în favoarea independenţei, se bucură de sprijin înnoit în rândul electoratului. La numărarea a peste 95% din voturile valabil exprimate – peste 3,4 milioane de voturi, care au ridicat rata participării la un nivel ce nu a mai fost atins în peste douăzeci de ani, la aproape 70% – rezultatele scrutinului arătau că naţionaliştii catalani au rămas departe de majoritatea absolută, în vreme ce ERC a reuşit să capitalizeze votul partizanilor autodeterminării regiunii şi poate ajunge a doua cea mai votată forţă politică. Astfel, CiU a a fost votată de aproximativ 30% dintre catalani şi a obţinut 50 de locuri în viitorul legislativ, cu 12 mai puţine faţă de cele pe care putea conta în actuala legislatură. ERC şi-a dublat, în schimb, numărul deputaţilor şi ar avea aproximativ 21 de parlamentari, după ce a fost votată de peste 13% dintre alegători. Socialiştii catalani (PSC) pierd, de asemenea, din sprijinul electoral, numără 20 de deputaţi şi ajung aproape la egalitate cu Partidul Popular (PP, la putere la nivel central), acesta din urmă îmbunătăţindu-şi poziţia în preferinţele electoratului. Scrutinul s-a desfăşurat pe fondul puternicei şi îndelungii dezbateri asupra secesionismului şi sub spectrul organizării unui referendum cu privire la autodeterminarea Cataloniei, promis de formaţiunea naţionaliştilor – CiU. Artur Mas admitea anterior scrutinului că, fără o „majoritate excepţională”, proiectul independenţei Cataloniei ar fi slăbit, şi susţinea că nu exclude coaliţii pentru guvernare. Totodată, el nu ezita să arate că dreptul de a decide, pe care îl invocă pentru a justifica ulterioara convocare a unui referendum cu privire la autodeterminarea Cataloniei, constituie un concept amplu, susţinut nu numai de formaţiunea din care face parte.