FMI, CE şi BM cer îndeplinirea angajamentelor existente pentru a încheia un nou acord

0
338

Reprezentanţii FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale au afirmat, în întrevederea de ieri cu preşedintele Traian Băsescu, că România va trebui să îşi îndeplinească angajamentele existente pentru a putea încheia un nou acord. „În cadrul întrevederii, reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale au afirmat că România va trebui să-şi îndeplinească angajamentele existente pentru a putea încheia un nou acord, având în vedere că, în cadrul actualului program, mai multe reforme structurale nu au fost finalizate conform graficului stabilit”, relatează un comunicat de presă remis agenţiei Mediafax de Administraţia prezidenţială. De asemenea, experţii FMI, ai Comisiei Europene şi Băncii Mondiale au mai spus că, pentru a obţine creştere economică, „România are nevoie de o creştere a productivităţii, de investiţii de capital în productivitate, dar şi investiţii în capitalul uman”. Şeful delegaţiei, reprezentantul FMI, Erik de Vrijer, a subliniat că „este foarte important să se realizeze reforma sistemului de sănătate, dar şi ca actualul sistem de educaţie să formeze persoane cât mai bine pregătite, pentru a răspunde cerinţelor existente pe piaţa muncii”. Şeful statului a mai avut şi joi, 9 noiembrie, o întrevedere, la Palatul Cotroceni, cu delegaţia comună a FMI, CE şi BM, el declarând atunci că a discutat cu premierul Victor Ponta şi cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu şi s-a optat pentru încheierea unui nou acord cu FMI, pentru „încă un an sau doi”.