Guvernul Ponta vrea să elimine mita electorală

0
354

În şedinţa de guvern, de ieri, pe ordinea de zi nu a fost doar schimbarea prefectului de Dolj, Elena Costea. Pe lângă multe alte proiecte, ministrul MAI, Mircea Duşa, a venit şi cu o informare privind stadiul pregătirii alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din 9 decembrie a.c. Aşa cum spuneam şi cu alte ocazii, premierul Victor Ponta îşi doreşte să treacă acest examen cu bine, pentru a nu da apă la moară celor din opoziţie. Guvernul Ponta a luat şi măsuri cu privire la mita electorală şi a prevăzut în mod clar lista cu obiectele care pot fi împărţite în campanie şi valoarea pe care acestea nu o pot depăşi.    

La începutul şedinţei de Guvern de ieri, prim-ministrul Victor Ponta i-a cerut ministrului MAI, Mircea Duşa, să ia toate măsurile necesare pentru ca alegerile să se desfăşoare în condiţii ireproşabile, aşa cum a fost şi la alegerile locale şi aşa cum a fost şi la referendum: „Aţi văzut, de la două milioane de fraude s-a ajuns la 50.000 şi de la 50.000 s-a ajuns la trei şefi de secţii din Mehedinţi că au 500 de voturi în plus. Ridicolul celor care vorbeau de probleme la referendum a fost excelent reliefat, ieri, când s-au găsit cei trei Acari Păuni care au pus 500 de buletine sau nu ştiu, în total. Deci, dacă nu erau cele 500 de buletine, cred că rezultatul referendumului era clar în favoarea celor care vorbeau de fraudă. Dar, dincolo de situaţia absolut jenantă prin care am trecut, eu vă rog, repet, să organizaţi alegerile parlamentare – vorbesc de prefecţi, Poliţie, jandarmi – în condiţii ireproşabile şi situaţii din cele pe care le-am trăit cu toţii la Neamţ, în 2011 – probabil că acum vor fi la Roman, nu vor mai fi la Neamţ – să nu mai vedem. Sigur, acolo nu o să ancheteze nimeni – nu vă faceţi griji, procurorii nu vor ajunge în Neamţ –, dar vorbesc de imaginea corectă şi normală şi de îndeplinire a atribuţiilor de către instituţiile statului care au puteri şi atribuţii legal”.

Obiectele oferite nu pot depăşi suma de 10 lei

Pe ordinea de zi a Guvernului României a fost şi o ordonanţă prin care s-a lămurit modul în care în campania electorală se desfăşoară anumite acţiuni. „În primul rând, spunem foarte clar în lege că nu pot fi oferite alimente, băuturi şi bunuri cu valoare semnificativă, că pot fi date în campania electorală numai acele obiecte inscripţionate: candidat, partidul pe care îl reprezintă şi incluse într-o listă fixă: brichete, pixuri, căciuliţe, ce or mai fi, dar inscripţionate. Şi, de asemenea, pentru a nu mai apărea alte abuzuri, avem şi cealaltă excepţie clar reglementată. Dacă există alte obiecte decât cele din lista fixă, pentru că imaginaţia celor care fac campanie electorală, sigur, e greu s-o includem într-o listă fixă, acele obiecte nu pot depăşi suma de 10 lei”, a mai spus Victor Ponta.  Aceste este de părere că e importantă o reglementare clară, pe de o parte pentru a împiedica cumpărarea de voturi, folosirea unor sume exagerate în campanie, şi, pe de altă parte, pentru a împiedica abuzurile din partea organelor de urmărire penală „aşa cum s-a întâmplat, din păcate, în perioada de după referendum, cu oameni de la ţară, oameni bătrâni, puşi cu Biblia pe capotă să spună dacă au primit o brichetă sau nu”.

Pregătirile pentru alegeri se desfăşoară conform graficului

Premierul Victor Ponta a declarat că în ultimii 20 de ani de democraţie s-au întâmplat abuzuri inimaginabile într-o democraţie, comise de autorităţile care, tocmai, ar trebui să aplice legea: „Trebuie să facem o lege mai clară, pentru ca aceste abuzuri să poată fi prevenite. Dar, repet, primul obiectiv este acela de a arăta foarte clar competitorilor limita în care pot să facă campanie electorală şi reglementarea foarte clară a acestei probleme nereglementate, din păcate, de foarte mulţi ani. Mircea Duşa, ministru MAI, a anunţat că pregătirile pentru alegeri se desfăşoară conform graficului: „Până în prezent, confecţionarea ştampilelor de control ale secţiilor de votare a fost finalizată la nivelul a 15 judeţe, iar pentru alte 26 de operaţiunile sunt în curs de desfăşurare. În 22 de judeţe s-au încheiat procedurile de achiziţii publice pentru imprimarea buletinelor de vot. Următorul punct de reper în calendarul pregătirii alegerilor este data de 7 noiembrie, când Biroul Electoral Central va constata rămânerea definitivă a candidaturilor, iar Comisia specială a Camerei Deputaţilor şi Senatului va comunica situaţia centralizată pentru atribuirea timpilor de antenă”.