Octogenară accidentată mortal de şoferul unui microbuz şcolar

0
337

O femeie de 85 de ani, din comuna Radovan, şi-a pierdut viaţa, ieri-dimineaţă, după ce a fost lovită de un microbuz de transport al elevilor. Din fericire, în autovehicul nu era decât şoferul, astfel că nici un copil nu a fost martor al tragediei.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, ieri-dimineaţă, în jurul orei 9.00, Florentin Pantea, de 33 de ani, din comuna Radovan, în timp ce conducea un microbuz şcolar cu numărul DJ-08-EGP, pe strada „Grădiniţei” din comună, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de mers înapoi şi a accidentat-o pe Maria Bratovoeanu, de 85 de ani, din aceeaşi localitate. Femeia, care se deplasa neregulamentar pe partea carosabilă, după cum au stabilit poliţiştii în urma cercetărilor, a decedat în urma leziunilor suferite. „În urma accidentului a rezultat decesul femeii de 85 de ani, pe numele conducătorului auto fiind întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă”, ne-a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de Presă al IPJ Dolj.