Ambasadorul Palestinei, în vizită la Craiova

0
428

Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al statului Palestina, Ahmad Aqel, a fost prezent pentru prima dată, ieri, într-o vizită la Craiova. Acesta s-a întâlnit cu preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, iar în timpul discuţiilor i-au fost prezentate toate posibilităţile de investiţii în judeţul Dol, atât în agricultură, cât şi în industrie.

“Ne-a făcut plăcere să-l avem în vizită pe Excelenţa Sa, domnul Ahmad Aqel, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Statului Palestina, care se află pentru prima dată în Craiova şi în judeţul Dolj. Cu acest prilej, am trecut în revistă toate posibilităţile de investiţii în Dolj. I-am prezentat, de asemenea, judeţul cu partea de agricultură, de industrie, cu partea de cultură, cu cele două universităţi, cu legăturile de-a lungul timpului între cele două popoare. De altfel, Universitatea din Craiova a pregătit aici foarte mulţi studenţi veniţi din Palestina. Unii au rămas la noi şi sunt persoane onorabile şi respectate, alţii s-au întors acasă şi sunt în funcţii chiar importante în Palestina.

Este o vizită de cunoaştere a domnului ambasador. Această zonă o vizitează pentru prima oară, aşa că noi i-am transmis că-l mai aşteptăm la Craiova pentru a ne cunoaşte mai bine. Îl aşteptăm să vină aici şi cu oameni de afaceri care doresc să investească la Craiova şi în judeţul Dolj. Sigur că şi Excelenţa Sa ne-a invitat să-l vedem la Bucureşti şi, dacă se poate, chiar la Bethleem”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

Ahmad Aqel: “Cetăţenii noştri s-au integrat şi sunt trataţi foarte bine”

Ahmad Aqel

Cele două părţi au mai discutat despre cele două universităţi din oraş, unde, de-a lungul timpului, au absolvit numeroşi studenţi palestinieni, dar şi despre legăturile create între cele două popoare. “Mă bucur foarte mult să fiu aici, la Craiova, pentru prima dată şi să mă întâlnesc cu autorităţile din Dolj. Am discutat despre foarte multe lucruri, despre creşterea numărului de studenţi care să înveţe aici, la Craiova. Am vizitat Universitatea de Medicină şi încurajăm studenţii noştri să vină să înveţe aici. Anul acesta, 200 de studenţi învaţă la acest centru universitar şi sperăm ca anul viitor să fie şi mai mulţi. Mulţi dintre cei care au absolvit deţin acum funcţii importante în Palestina, în special în mediul sanitar. Multe maşini fabricate la Craiova se importă mai ales în ţările arabice şi suntem bucuroşi că inginerul responsabil de ele este din Palestina. Lucrează aici, într-o fabrică din Craiova. De asemenea, am discutat despre agricultură, există o foarte bună colaborare între Ministerele de Agricultură din România şi Palestina şi sperăm să aducem investitori aici, în Dolj. Deşi numărul comunităţii palestiniene din Craiova nu este foarte mare, cetăţenii noştri s-au integrat foarte bine şi sunt trataţi foarte bine. Există o comunitate de aproximativ 3.000 de palestinieni în România, avem un număr foarte mare de specialişti, cei mai mulţi care lucrează în spitalele româneşti, iar doctorul Raed Arafat, care este foarte cunoscut, este unul dintre ei. Bineînţeles, avem şi oameni de afaceri care s-au aşezat aici”, a declarat Excelenţa sa, Ahmad Aqel.