Spune şi Gelu Vişan în sfârşit un adevăr: ”Nu se face gaură în cer, dacă nu o să mai fiu eu parlamentar”

0
352

A început circul înainte de depunerea candidaturilor la alegerile parlamentare, şi îl continuă, pentru că Gelu Vişan se vrea. seară de seară, la televizor. Continuă şirul dezvăluirilor, care, nu sunt deloc spuse în exclusivitate, dar se aud mai bine din gura unuia care a avut un oarecare acces la întâlnirile pedeliştilor, pe vremea când se ţinea de fusta Elenei Udrea. A reuşit ca în două săptămâni să se aleagă cu două chemări în judecată, una de la PDL Dolj şi alta de la Vasile Blaga. Dar nu îi pasă atâta timp cât demască mafia, căreia i-a fost alături 20 de ani. Se va simţi mai bine la PP-DD, alături de Gigi Neţoiu, care, nevoit fiind, a recunoscut în declaraţia pe propria răspundere, depusă la dosarul de candidat, că a fost securist.  

Gelu Vişan

Gelu Vişan a uitat de timpurile când se ducea la emisiuni pe la televiziunile centrale, însoţit de memoria externă, tableta, şi spunea cu seninătate că PDL este un partid de oameni cinstiţi, bine intenţionaţi, care au luat măsurile de austeritate cu bună credinţă. Făcea aceste lucruri când toată lumea era împotriva PDL, fără să îl fi obligat cineva. Azi, îl acuză pe Radu Berceanu şi Vasile Blaga că patronează mafia banilor publici. Dacă este aşa s-au nu, asta trebuie să o demonstreze instituţiile abilitate ale statului. Până atunci, Gelu Vişan va trebui să dovedească în instanţă că tot ce a spus este adevărat, pentru că după PDL Dolj, acesta va fi chemat în judecată de Vasile Blaga: ” Preşedintele Partidului Democrat Liberal, Vasile Blaga, îl va acţiona în instanţă pe deputatul Gelu Vişan pentru calomnie. Gelu Vişan a lansat în spaţiul public o serie de acuzaţii false şi defăimătoare atât la adresa preşedintelui PDL, cât şi la adresa altor membri ai partidului. În acest sens, facem precizarea că toate acuzaţiile lansate de către deputatul Vişan sunt nefondate, de natură să aducă prejudicii de imagine Partidului Democrat Liberal şi preşedintelui Vasile Blaga. Vasile Blaga respinge categoric acuzaţiile aduse de deputatul Gelu Vişan, fapt pentru care acesta va răspunde în faţa instanţei”.

”Mi-am asumat acest risc”

Va urma o perioadă grea pentru Gelu Vişan, care, după alegerile parlamentare va fi şomer şi fără imunitate parlamentară. Spune că şi-a asumat acest risc şi este convins că vor urma şi altele, dar că a vrut să tragă un semnal de alarmă, asta după ce a stat la masă mulţi ani cu oamenii pe care îi acuă. Spune că nu va cheltui mulţi bani în campanie electorală, pentru că nu are, şi nu se va face gaură în cer dacă nu va mai fi parlamentar. ”Cand am spus că în campania electorală un candidat cheltuie 300 de mii de euro, am fost elegant. Asta se întâmpla în 2008. Acum probabil e vorba de mai mulţi bani. Eu am tras un semnl de alarmă, gandindu-mă că parlamentarii nu vor mai cheltui astfel de sume, şi că în acelaşi timp oamenii vor conştientiza că nu e bine să ia această mită electorală, pe care tot ei o vor înapoia. Eu sunt bugetar încă din 1996, aşa că nu voi băga bani mulţi în campania electorală, pentru că nu am de unde. Voi avea nişte banner, afişe, şi pliante. Nu se face gaură în cer dacă nu voi mai fi eu pralamentar. Pentru că am început să vorbesc, m-am ales cu tot felul de procese. Probabil vor urma şi altele. Mi-am asumat acest risc, dar cei care mă dau în judecată cred că se gândesc şi ei că am probe cu care să mă apăr în instanţă”, a declarat Gelu Vişan.  Până una, alta, lupul moralist Gelu Vişan stă la o altă masă, unde este şi Gigi Neţoiu, care, neavând ce să mai facă, a trebuit să recunoască oficial că a fost lucrător al Securităţi: „Subsemnatul, Neţoiu Gheorghe, după luarea la cunoştinţă a conţinutului Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, declar prin prezenta, pe propria răspundere, că am fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia”. Aceasta este noua clasă politică pe care şi-o doreşte Gelu Vişan în Parlamentul României. Ura, ura, ura, de trei ori ura, tovarăşi!