Marian Jean Marinescu a fost ales preşedintele PDL Dolj

0
354

Peste 500 de membri ai Consiliului de Coordonare Judeţean al PDL Dolj s-au reunit, sâmbătă, la  Casa de Cultură a Studenţilor din Craiova pentru desemnarea unei noi conduceri a PDL Dolj, dar şi pentru lansarea candidaţilor la alegerile parlamentare. Senatorul Radu Berceanu, deţinătorul de până mai ieri a acestei funcţii, a lipsit de la această şedinţă, dar aşa cum bine se ştie, fostul ministru al Transporturilor nu mai vrea să facă parte nici din viitorul parlament. Astfel, în urma numărătorii voturilor, europarlamentarul Marian Jean Marinescu a fost desemnat preşedinte al PDL Dolj, iar vicepreşedinte, consilierul judeţean Ştefan Bucur Stoica, candidat pentru Camera Deputaţilor pe Colegiul 8. De la Centru, a fost prezent la Casa Studenţilor, prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda, care a menţionat că până pe 9 decembrie lucrurile se pot schimba dar frământările nu au ajutat cu nimic România. “Cred în şansa noastră, ştiu programul de guvernare şi mă frământ cu cine îl duc la îndelinire. Trebuie să alegem din rândul nostru, oameni buni, că de aia cu gel pe păr şi cu pantofi ciocaţi neam săturat”, a mai spus Cezar Preda, prim-vicepreşedinte al PDL. Marinescu a subliniat faptul că experienţa de la  alegerile locale va ajuta foarte mult acum, la alegerile parlametare. „Trebuie să aplicăm nişte metode de campanie care să ne aducă câştigul. Campania pentru referendum a fost una atipică. Cred că am ales foarte bine, cu ajutorul dumneavoastră, cu ajutorul celor din secţii. Am avut cel mai bun rezultat din Oltenia. Experienţa de la această campanie trebuie să ne folosească…”, a precizat Marian Jean Marinescu, europarlamentar.


Senatul României :

Colegiul 1 Craiova : Mărinică Dincă

Colegiul 2 Craiova  : Dan Cherciu

Colegiul 3 Filiaşi-Cetate : Nicolae Giugea

Colegiul 4 Băileşti-Calafat : Marcel Marcea

Colegiul 5 Segarcea-Dăbuleni : Daniel Drîgnei


Camera Deputaţilor :

Colegiul 1 Craiova : Eugen Călinoiu

Colegiul 2 Craiova  : C-tin Dascălu

Colegiul 3 Craiova : Laurenţiu Mândrea -PNŢCD

Colegiul 4 Craiova : Dorin Mărgărit

Colegiul 5 Filiaşi : Ileana Şerban

Colegiul 6 Cetate :  Cosmin Călin

Colegiul 7 Calafat : Cornel Popa

Colegiul 8 Băileşti : Ştefan Stoica

Colegiul 9 Segarcea : Veta Păsculescu

Colegiu 10 Dăbuleni : Doru Safta


Marian Jean Marinescu, preşedinte PDL Dolj:

“Avem o echipă de candidaţi formată din oameni valabili, care au făcut ceva în viaţă, au muncit, au lucrat cu oamenii, nu sunt paraşutaţi direct în Parlament, sunt oameni care au o experienţă de viaţă. De aceea cred că putem avea un rezultat foarte bun cu dumneavoastră muncind…”