Liga a III-a – CS Apă Craiova, primul succes al sezonului

0
359

După ce a obţinut primul punct în Liga a III-a, în deplasarea din etapa a 8-a în comuna Vladimirescu, CS Apă Craiova a izbutit şi cel dintâi succes în Liga a III-a, trecând sâmbătă după-amiază de Muncitorul Reşiţa cu 2-0, pe arena „Extensiv” din Parcul Romanescu. Golurile craiovenilor antrenaţi de Ionel Luţă au fost marcat de Căle şi Cojocaru. Practic, a fost duelul unor nou-promovate înfiinţate pe lângă companiile de apă, deşi între timp craiovenii şi-au pierdut sprijinul regiei care a „botezat-o”. CS Apă s-a prezentat în formula: Surdu – Orban, Chiriţă, Gheorghiţă, Dreşcă – Niţă, Flori, Stancu, Căle – Cojocaru, Băia, în timpul jocului intrând Duca şi Stăncuţa. Reşiţenii, pregătiţi de Viorel Lolea, au utilizat echipa: Giurcanu – Beică, Rarinca, Crăguia, C. Doană – L. Dobre, Micu, Vasiliu, Anagor – Ţimbota, Bârsan, iar pe parcurs au intrat: Fara, Popescu, Cârmaci şi Zgăbei. Într-o serie cu 12 echipe, condusă cu 15 puncte de Flacăra Făget, CS Apă Craiova ocupă în continuare ultimul loc, cu 4 puncte, iar vineri va evolua în deplasare, de la ora 14, contra formaţiei Vulturii Lugoj (locul 9, 7 puncte). Celelalte rezultate ale etapei a 9-a a seriei a patra: Millenium Giarmata – Pandurii II 0-1, FCM Reşiţa – Autocatania Caransebeş 3-1, Minerul Mătăsari – CS Vladimirescu 2-0, Jiul Rovinari – Vulturii Lugoj 1-0. Minerul Motru şi Flacăra Făget au stat.