Valuri tsunami au lovit Canada şi SUA, după un cutremur de 7,7 grade

0
494

Autorităţile canadiene au lansat, sâmbătă seara, o alertă de tsunami, după un „seism major”, cu magnitudinea de 7,7, produs în largul coastei de vest a ţării, a anunţat Ministerul Resurselor Naturale. „Alerta este în vigoare pentru zonele de coastă din British Columbia până în Alaska, între nordul insulei Vancouver şi Cap Decision, în Alaska (la 137 de kilometri sud-est de Sitka)”, a declarat ministerul într-un comunicat, cerându-le locuitorilor din zonele vizate să urmeze instrucţiunile autorităţilor locale privind o eventuală evacuare către zonele mai înalte. Cutremurul s-a produs la ora 03.04 GMT (05.04 ora României) în regiunea arhipelagului Haida Gwaii (fostele insule ale Reginei-Charlotte). Ulterior, cel puţin trei valuri seismice au lovit coasta provinciei canadiene British Columbia, după cum a relatat postul de televiziune CBC News în pagina electronică. Valurile nu au provocat pagube, dar numeroase persoane au fost evacuate în Haida Gwaii şi Port Edward, în apropiere de Prince Rupert. Kelly Kryzanowski, de la Centrul de Management al Situaţiilor de Urgenţă din British Columbia a declarat că „în unele zone s-au produs pene de curent. Există probleme şi cu reţeaua de telefonie. Nu avem nici o informaţile privind producerea unor pagube”. Dennis Sinnott, de la Institutul Canadian pentru Ştiinţa Oceanică, a declarat că un val de 69 de centimetri a fost înregistrat în largul Insulei Langara, la nord-est de Haida Gwaii, un alt val, de 55 de centimetri, a lovit Winter Harbour, pe coasta de nord-est a Insulei Vancouver, în timp ce un altul, de 12 centimetri, a fost înregistrat în Tofino, pe coasta de vest a Insulei Vancouver.

Alertă de tsunami a fost declanşată şi în statul Hawaii (SUA), după cum a anunţat ieri Centrul de alertă în caz de tsunami. Primul val a şi lovit, tot ieri, Honolu, potrivit CNN, şi, cu toate că nu a fost foarte mare, specialiştii susţin că se aşteaptă la valuri mult mai mari şi la pagube materiale însemnate. Peste 80.000 de persoane se estimează că locuiesc în zona Oahu, prima lovită de valurile tsunami. Televiziunile locale au oferit imagini cu kilometri întregi de cozi de maşini ale persoanelor care au fost evacuate din zonă, iar oficialii au anunţat că au deschis 26 de centre pentru aceştia. „Toate insulele şi ţărmurile vor fi afectate atunci când valurile vor veni”, a susţinut John Cummings, purtător de cuvânt pentru Departamentul de management al situaţiilor de criză din Honolulu.