Condamnat definitiv la 2 ani de închisoare – „Pătatu” a ajuns după gratii

0
1054

Craioveanul Gheorghe Laurenţiu Capotescu, zis Pătatu, de 36 de ani, a ajuns, din nou, după gratii, în cursul zilei de joi. Asta pentru că poliţiştii craioveni au fost anunţaţi că Pătatu a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare cu executare pentru comiterea infracţiunii de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică. Sentinţa definitivă, prin care Capotescu, şi partenerii săi de dosar, respectiv Adrian Poşulescu, Covaci Junior Poenaru, ambii din Craiova şi Decebal Simion Gănescu din Zimnicea au fost condamnaţi definitiv, a fost pronunţată de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe 23 octombrie a.c.

Gheorghe Laurenţiu Capotescu zis “Pătatu”, Adrian Poşulescu şi Decebal Simion Gănescu, din Zimnicea, au fost reţinuţi pe 18 mai 2011, seara, după ce poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova şi procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova îi supravegheaseră mai multe luni şi stabiliseră că se ocupă cu fabricarea şi vânzarea aparaturii de skimming. În seara reţinerii, Gănescu venise la Craiova cu o gură de bancomat pe care o cumpărase anterior de la Poşulescu şi o testase peste graniţă, şi cum a terminat întâlnirea, poliţiştii de crimă organizată care îl “filau” au intervenit şi l-au imobilizat. Au fost ridicaţi şi Capotescu şi Poşulescu, percheziţiile domiciliare efectuate ulterior ajutând la completarea probatoriului existent deja în cauză, astfel că cei trei au fost arestaţi preventiv a doua zi, pe 19 mai 2011. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova i-au trimis în judecată în stare de arest preventiv, pe cei trei, în timp ce al patrulea membru al grupării, craioveanul Covaci Junior Poenaru a fost trimis în judecată în stare de libertate. Procurorii au reţinut în sarcina lor infracţiunile de constituirea şi sprijinirea sub orice formă a unui grup infracţional organizat, deţinerea de echipamente software în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, complicitate la deţinerea de echipamente şi accesul fără drept la un sistem informatic prin încălcarea măsurilor de securitate.

În noiembrie 2011, judecătorii de la Tribunalul Dolj i-au găsit vinovaţi, Adrian Poşulescu fiind condamnat la 2 ani de închisoare, Gheorghe Capotescu tot la 2 ani, iar Gănescu la 3 ani de închisoare, în timp ce Covaci Junior Poenaru a primit un an de închisoare cu suspendare, decizia fiind atacată atât de inculpaţi, cât şi de procurori.

Pe 9 aprilie 2012, Curtea de Apel Craiova a admis apelul procurorilor DIICOT, considerând că Adrian Poşulescu, Gheorghe Laurenţiu Capotescu, Decebal Simion Gănescu şi Covaci Junior Poenaru au fost în mod greşit achitaţi la Tribunal “pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003”, mai exact “iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este, potrivit prezentei legi (n.r. – Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate). Astfel, Curtea de Apel i-a condamnat pe fiecare dintre inculpaţii Poşulescu, Capotescu, Gănescu şi Poenaru la pedeapsa principală de câte 3 ani închisoare. Faţă de Poenaru s-a menţinut suspendarea condiţionată a executării pedepsei, termenul de încercare fiind mărit la 5 ani, întrucât în primă instanţă primise o pedeapsă de un an, iar faţă de Poşulescu şi Gănescu s-a menţinut arestarea preventivă, Laurenţiu Capotescu fiind eliberat în ianuarie a.c.

Inculpaţii au făcut recurs, iar săptămâna aceasta, pe 23 octombrie a.c., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le-a admis recursurile declarate împotriva deciziei penale nr. 126 din 9 aprilie 2012 a Curţii de Apel Craiova, menţinând hotărârea Tribunalului Dolj. Astfel, „Pătatu” a rămas cu doi ani de închisoare, Poşulescu, care este după gratii de pe 19 mai 2011, tot cu doi ani, iar Gănescu, arestat la aceeaşi dată, are trei ani de închisoare. Instanţa Supremă a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor Poşulescu şi Gănescu durata arestării preventive de la 19 mai 2011, la 23 octombrie 2012, iar din pedeapsa aplicată inculpatului Capotescu se va scădea perioada cuprinsă între 19 mai 2011 şi 24 ianuarie 2012.

Fiind singurul care şi-a aflat sentinţa definitivă în libertate, „Pătatu” a fost şi el ridicat joi de poliţiştii craioveni, după ce aceştia au primit comunicarea sentinţei definitive. Capotescu a fost introdus în arest şi urmează să fi trensferat în penitenciar pentru executarea restului de pedeapsă.