Cine îşi imaginează că doar politicienii de rând se trosnesc prin emisiuni televizate, încât uneori crezi că e nevoie de intervenţia pompierilor, se înşeală amarnic, fiindcă polemici violente poartă între ei şi reprezentanţii a ceea ce numim elitele intelectuale. Aşa a fost şi în perioada interbelică şi tot aşa şi în perioada postbelică, cu precădere în lumea scriitorilor. Mai nou, spre a nu ne lungi cu vorba, după schimbarea conducerii Institutului Cultural Român şi încredinţarea acesteia unei alte echipe, în frunte cu prof. univ. dr. Andrei Marga, au răzbit afară o serie de deconturi făcute de intelectualii care au slujit cu devotament guvernarea portocalie. Nimeni nu şi-a imaginat vreodată că opţiunea sau prestaţia, uneori furibundă, a acestora era gratuită şi dintr-un irepresibil simţământ lăuntric. Ca să nu mai înşirăm şi alte abureli de felul ăsta. Nu, majoritatea dintre ei erau precupeţi intelectuali, mercenari cu scrisul şi discursul, după împrejurări, şi plata „la bucată”. Jurnalistul, dar şi scriitorul, Stelian Tănase, bine cunoscut în spaţiul public prin apariţiile televizate la Realitatea Tv, în compania lui Mircea Dinescu, a publicat pe blogul personal o serie de deconturi făcute de profesorul de ştiinţe politice la Universitatea Maryland (SUA), Vladimir Tismăneanu, la Institutul Cultural Român, precum şi contracte de drepturi de autor. Doar câteva exemple: una bucată prestaţie la o conferinţă la Londra, în iunie 2011, a fost răsplătită cu suma de 5.112 lei. Altă conferinţă (14-15 noiembrie 2011), la Washington D.C., „Furtuni ideologice. Intelectualii şi tentaţia totalitară”, a fost remunerată, prin negociere, cu suma de 5.130 USD. Un alt ştat al ICR, pe iunie 2011, tot în temeiul unui contract, atestă plata sumei de 344 USD, respectiv 986 USD. Pe o situaţie centralizată, pentru câteva luni din 2011, se cumulează drepturi de autor, prin participarea la mai multe conferinţe, în sumă de 32.684 lei. După toate aparenţele, ICR plătea convenabil. La dezvăluirile lui Stelian Tănase, repetăm, pe blogul personal, Vladimir Tismăneanu a recunoscut autenticitatea contractelor şi plăţile făcute. Numai că i-a taxat „rafinat” drept „nemernici” pe cei care au furnizat documentele contabile, ceea ce rămâne de neînţeles, dacă luăm în considerare „altitudinea morală” a celui vizat. Lui Vladimir Tismăneanu nu i s-a reproşat opera, prestigiul profesional, talentul oratoric şi aşa mai departe şi nici chiar convingerile politice. Nu i s-a reproşat nici măsura în care pledoariile sale publice, plătite de ICR, slujeau interesului cultural al ţării. I s-a arătat, dacă mai era nevoie, că întreaga sa osteneală intelectuală a fost pe bani publici. Şi n-a fost singurul, compania fiind chiar interesantă. Atât şi nimic mai mult. Când domnia sa scrie în „Revista 22” „Inepuizabila ticăloşie a tipului infect”, parafrazând titlul unei tablete memorabile a lui Marin Preda, „Neobosita inventivitate a tipului infect” (din volumul „Imposibila întoarcere”), cu referire la „servitorii lui Felix”, de la Antena 3, „tandemul Ponta-Antonescu”, toate astea pentru a-l exonera de orice vinăvăţie pe Mihai Răzvan Ungureanu, alt „erudit” costisitor, în acceptarea unor cheltuieli aiuritoare ca prim-ministru, din fondul de protocol, atunci se poziţiona probabil pe un pisc al moralităţii. Corect raţionament! Câtă jale, câtă ofuscare şi baricadare în nervozitate a mai produs Vladimir Tismăneanu la schimbarea „inegalabilei” conduceri a ICR! Augustin Buzura parcă nici nu existase. Nu ne interesează soclul pe care se află cocoţat Horia Roman Patapievici, indiferent de meritele sale declarate, câte or fi, fiindcă interviul acordat lui Flores Felix, publicat în ziarul spaniol „La Vanguardia” chiar în ziua turului doi al alegerilor prezidenţiale din România, pe 6 decembrie 2009, cu aluzie impardonabilă la Mircea Geoană, l-a legitimat ireversibil pe cel desemnat să conducă reprezentarea culturală externă a României. Şi ca să punem punct: iritarea lui Vladimir Tismăneanu este inutilă, şi de multă vreme nu mai interesează pe nimeni. Şi aici ar fi de discutat.
Probabil ca de la aceasta suma se trage dezastrul economic al Romaniei. Cu siguranta la aceste plati colosale care au secatuit bugetul facea referire si Presedintele Curtii de Conturi, atunci cind vorbea de restituirile ilegale de tva, etc. Prin urmare nu ar mai trebui platite drepturile de autor, deplasarile, diurnele, etc. in strainatate in scopul promovarii imaginii Romaniei. Ar fi un lucru extrem de util, doar daca ne uitam la cheltuielile pe care le fac parlamentarii alesi, pentru a se deplasa la destinatii exotice, precum Michi Spaga in Maroc, pentru a-si petrece vacantele pe banii publici.
In al doilea rind ar trebui identificati toti plagiatorii, precul Victoras Ponta, care primesc sporuri si se bucura de numeroase alte alte beneficii, din banul public in virtutea “meritelor” cistigate prin furt intelectual! Probabil de asta tot amina Ecaterina Andronescu luarea unei decizii!
Cam ce diferenta exista intre banii incasati prin furt intelectual si plata unor drepturi de autor? Ori acesta este un punct nevralgic si iritarea este inutila!
Comments are closed.