Craiovenii pot deveni acţionari onorifici la 12 întreprinderi sociale locale

0
363

Timp de două zile, astăzi şi mâine, craiovenii au în premieră naţională ocazia să devină acţionari onorifici la 12 întreprinderi sociale locale. 

În cadrul primei burse de afaceri sociale din România, craiovenii vor avea ocazia să devină acţionari onorifici la 12 întreprinderi sociale locale care au afaceri în următoarele domenii: formare profesionale, construcţii, plante ornamentale, artizanat şi obiecte/mobilier din împletituri de nuiele, cafenea, organizare de evenimente, colectarea şi reciclarea ambalajelor, sănătate, casă de comenzi pentru produse agroalimentare ţărăneşti, consiliere pentru carieră şi recrutare de personal. Aceasta este oferta ONG-urilor ce vor fi prezente la standurile de pe esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu” începând de astăzi, ora 10.00, în debutul Zilelor Craiovei.

Bursă comunitară de afaceri sociale

Evenimentul este organizat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Economiei Sociale, în parteneriat cu Primăria Craiova şi cu Centrul de Resurse pentru Organizaţiile Non-profit din Oltenia (CRONO), în cadrul proiectului Bursa comunitară de afaceri sociale Heineken, finanţat prin Programul „Heineken pentru comunităţi”. Întreprinderile sociale prezente la eveniment vor distribui tuturor vizitatorilor care doresc să susţină una din afacerile sociale expuse acţiuni onorifice (fără valoare de răscumpărare şi nepurtătoare de dividende) cu valoarea nominativă de un leu. Mâine,  agenţii economici care doresc să intre în relaţii de afaceri cu întreprinderile sociale sunt invitați, la ora 10.00, în foaierul Teatrului Naţional, la şedinţa de tranzacţionare, unde vor putea contracta produse sau servicii în calitate de furnizori, clienţi, asociaţi sau investitori strategici.