USL îşi va lansa candidaţii la alegerile parlamentare pe 17 octombrie

0
350

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că Uniunea Social Liberală îşi va lansa toţi cei 450 de candidaţi la alegerile parlamentare pe 17 octombrie, în Bucureşti. Evenimentul va coincide cu Congresul PPE, care va fi organizat la Bucureşti în zilele de 17 și 18 octombrie. Surse din Uniune au declarat că lansarea candidaturilor ar urma să aibă loc pe Naţional Arena, ceea ce ar însemna că vor fi prezenţi cel puţin 50 de mii de militanţi şi simpatizanţi.  

Copreşedintele USL Victor Ponta declara că miercuri (ieri – n.r.) este ultima zi în care organizaţiile judeţene ale PSD trebuie să stabilească toate candidaturile, asta pentru că data de 17 octombrie a fost stabilită pentru lansare: „Pe data de 17 octombrie vom avea lansarea. Lista se lucrează acum. Numărul era stabilit de la Murighiol, iar cum se lucrează pe candidaturi. Sper să se finalizeze discuţiile pe candidaturi în seara asta (marţi – n.r.), dacă nu, mai continuăm mâine (miercuri – n.r.)”.

Surse din cadrul USL au declarat pentru presa centrală că USL pregăteşte un „spectacol grandios” pe Naţional Arena pentru lansarea candidaţilor. La eveniment ar urma să participe aproximativ 50-60.000 de persoane, ceea ce ar însemna o adevărată demonstraţie de forţă, probabil ca mai mare organizată în ultimii 22 de ani.

USL îşi doreşte o lansare grandioasă a candidaţilor la alegerile parlamentare şi pentru că, în același timp, la Palatul Parlamentului va avea loc Congresul popularilor europeni şi doreşte în acest fel se le demonstreze acestora adevărata valoare şi putere de organizare. La spectacolul de pe National Arena vor fi invitaţi lideri importanţi ai familiei liberalilor europeni, dar şi ai celei socialiste. La ultimul mare miting organizat de USL au participat 20.000 de persoane.