„Agricultură cu înaltă valoare naturală în România după 2013”

0
370

Timp de două zile, astăzi şi mâine, se va desfăşura la hotelul Ibis din Sibiu, cea de-a patra conferinţă organizată în cadrul proiectului „Înfiinţarea şi sprijinirea reţelei naţionale de dezvoltare rurală”. Conferinţa, care va avea ca temă „Agricultura cu înaltă valoare naturală în România după 2013”, va strânge laolaltă 100 de participanţi, ce vor analiza situaţia de agromediu în perioada curentă şi priorităţile pentru perioada următoare.

Din partea Comisiei Europene, un reprezentant va discuta despre agricultură ca formă inovativă de suport şi dezvoltare de programe tematice. Răzvan Popa, de la Fundaţia ADEPT, va prezenta tema „Înalta valoare naturală, beneficii pentru biodiversitate şi economie locală”, iar Cristi Papp, de la WWF România, va expune tematica legată de „Arii protejate, provocări şi oportunităţi”. Tot în prima zi ai conferinţei tematice, Mircea Vergheleţ, directorul Parcului Naţional Piatra Craiului, va vorbi despre „Sistemul de arii protejate din România şi reţeaua de parcuri din Carpaţi”. Livia Răducescu, de la Societatea Ornitologică din România, va creiona câteva „Lecţii învăţate din proiecte de agromediu”.

Vor fi expuse și studii de caz, primul de către Asociaţia Calve – creşterea oilor folosind tehnici prietenoase cu natura. Cel de-al doilea aparţine Asociaţiei Valea Barcăului – albine şi fructe uscate din mediu curat, fără poluare, studiu prezentat de Alin Prunean, iar cel de-al treilea studiu de caz prezentat la Sibiu va fi cel legat de creşterea animalelor în zonă cu agricultură cu înaltă valoare naturală. Prima zi se va încheia, bineînţeles, cu o sesiune de discuţii şi concluzii.

Trei ateliere de lucru

Cea de-a doua zi va fi organizată pe ateliere de lucru. Primul va consta în „Monitorizarea politicilor agriculturii cu înaltă valoare naturală”, fiind moderat de reprezentantul MADR; cel de-al doilea va fi moderat de Răzvan Popa, de la Fundaţia ADEPT – „Politici de suport pentru agricultura cu înaltă valoare naturală după 2013” şi ultimul atelier din cadrul manifestării de la Sibiu va fi moderat de Erika Stanciu, de la ProPark – „Informaţii, sfaturi şi educaţie pentru fermierii care practică agricultură cu valoare naturală ridicată”. La finele celei de-a două zi va avea loc evaluarea conferinţei şi se vor trage concluziile.