Noua lege a Sănătăţii va intra în dezbaterea Parlamentului în decembrie

0
306

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii se declară îngrijoraţi de lipsa de interes a asociaţiilor profesionale şi de pacienţi, dar şi a sindicatelor faţă de noua lege a Sănătăţii. Cu toate acestea, autorităţile sanitare au reafirmat că, în conformitate cu înţelegerile dintre autorităţile române şi  organismele internaţionale, legea Sănătăţii ar trebui să intre în dezbaterea Parlamentului României, în prima parte a lunii decembrie.

„Avem foarte puţine propuneri la proiectul pus în dezbatere. Propunerile pe care le putem lua în consideraţie sunt de formă şi nu de fond. Avem şi propuneri care nu au legătură cu Sănătatea, ca de exemplu cererea de desfiinţare a Institutului Cultural Român”, a spus ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi.

Tot ieri, oficialii din Ministerul Sănătăţii au anunţat că prima formă modificată a pachetului de servicii de bază de care va beneficia un asigurat în urma contribuţiei la fondul de asigurări de sănătate se va regăsi deja în Contractul-Cadru de anul viitor. Acest pachet ar urma să contribuie la reducerea, până la eliminare, a listelor de aşteptare pentru tratamentul bolnavilor oncologici sau de diabet.

„Vom elimina, însă, de la compensare, medicamentele neesenţiale, ieftine, cu valoare până în 10 lei, ca de exemplu expectorantele, deoarece acestea pot fi susţinute de asigurat, dar costă fondul de sănătate aproape 20 milioane de euro anual. Pachetul de bază va răspunde unei întrebări esenţiale- pentru ce risc ne asigurăm? Pentru cel major, adică pentru o boală la care nu ne putem permite tratamentul (cancer, diabet etc) sau pentru cel minor, cum ar fi tratamentul unei afecţiuni respiratorii”, a mai precizat ministrul Sănătăţii.