„Hai la şcoală!”

2
382

Ieri, Preşedintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a participat la lansarea oficială a celui de-al treilea an al Campaniei „Hai la şcoală!”, în cadrul Conferinţei Naţionale organizate de Reprezentanţa UNICEF în România, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Scopul Conferinţei Naţionale, care se desfăşoară la Sinaia, în perioada 23 – 25 septembrie 2012, este de a dezbate problemele legate de fenomenul abandonului şcolar şi de a pregăti componentele principale ale Campaniei „Hai la şcoală!” în anul şcolar 2012-2013. Preşedintele Camerei Deputaţilor a apreciat activitatea UNICEF în slujba copiilor şi a subliniat că educaţia reprezintă şansa fiecărui copil la un viitor mai bun.

„Am apreciat întotdeauna activitatea UNICEF pentru devotamentul faţă de copiii care au cea mai mare nevoie de ajutor. Campania pentru participare școlară este cel mai bun exemplu de ceea ce putem realiza atunci când Guvernul, societatea civilă şi autorităţile locale îşi dau mâna pentru a veni în sprijinul comunității. Pentru mine, şcoala este şi va rămâne cea mai bună cale pe care un copil o are pentru a reuşi în viaţă. Şcoala trebuie să rămână pentru totdeauna fundamentul societăţii în care trăim”, a declarat Preşedintele Camerei Deputaţilor.

Iniţiativă comună

Preşedintele Camerei Deputaţilor i-a felicitat pe organizatori pentru succesul Campaniei „Hai la şcoală!”, care a reuşit, în anul şcolar trecut, să acopere 141 de şcoli cu peste 50.000 de elevi, de pe întreg cuprinsul ţării. Prin intervenţii la nivelul şcolii, al familiei şi al comunităţii, rezultatele arată că 80% dintre copiii în risc major de abandon şi-au îmbunătăţit participarea şcolară, iar peste 66% dintre aceşti copii şi-au îmbunătăţit şi performanţa şcolară, promovând clasa. În medie, procentul de participare şcolară a crescut cu peste 60%. În anul şcolar 2012 – 2013, alte 100 de comunităţi vor fi incluse în campanie.

La eveniment participă reprezentanţi ai Guvernului României, ai Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi ai Ministerului Muncii, ai Parlamentului României, reprezentanţi ai Ambasadelor, Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului, Centrelor Județene de Resurse, directori ai şcolilor incluse în campanie, reprezentanţi ai Inspectoratelor Şcolare, ai partenerilor de implementare ai UNICEF şi companiilor partenere, precum şi reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale.


Conferinţa Naţională reprezintă şi prilejul de lansare a Platformei pentru Educaţie, iniţiativă comună a Ambasadei Franţei în România, Federaţiei Organzaţiilor Neguvernamentale din Protecţia Copilului, World Vision România şi a Reprezentanţei UNICEF în România, iniţiativă ce doreşte să aducă la aceeaşi masă instituţii din educaţie şi din domeniul serviciilor sociale.

2 COMENTARII

  1. Domnul Presedinte al Camerei Deputatilor a inmanat Scolii Gimnaziale Desa,din judetul Dolj, reprezentata de Doamna Director, Stanta Anghelina,diploma pentru rezultate deosebite obtinute in cadrul proiectului Z.E.P., Campania UNICEF Romania ,,Hai la scoala”, pentru anul scolar 2011-2012.

  2. Domnul Presedinte al Camerei Deputatilor a inmanat Scolii Gimnaziale Desa,din judetul Dolj, reprezentata de Doamna Director, Stanta Anghelina,diploma pentru rezultate deosebite obtinute in cadrul proiectului Z.E.P., Campania UNICEF Romania ,,Hai la scoala”, pentru anul scolar 2011-2012.

Comments are closed.