Institutul Cultural Român deschide filială la Craiova

0
342

Institutul Cultural Român (ICR) a anunţat, ieri, că urmează să înfiinţeze noi filiale ICR în patru mari oraşe din România: Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara şi Craiova. Decizia conducerii ICR se înscrie pe linia „efortului de a face activitatea Institutului Cultural Român cât mai accesibilă celor interesaţi din întreaga ţară”, se precizează pe site-ul instituţiei, www.icr.ro. Cele patru noi filiale vor fi deschise în cooperare cu primăriile şi consiliile judeţene şi vor deveni funcţionale la 1 ianuarie 2013.

Conducerea Institutului Cultural Român s-a schimbat pe data de 11 septembrie a.c., odată cu numirea în funcţia de preşedinte al instituţiei a lui Andrei Marga, fost ministru de Externe, din mai până în august a.c., dar şi ministru al Educaţiei, în perioada 1997-2000. La începutul lunii august, Horia-Roman Patapievici şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte al ICR, gestul său fiind urmat de cel al vicepreşedinţilor Tania Mihăilescu şi Mircea Mihăieş, dar şi al directorului ICR New York. Schimbaţi din funcţii au fost, apoi, directorii Institutelor din Paris şi Varşovia.

Reţeaua institutelor culturale româneşti din străinătate cuprinde un număr de 17 asemenea instituţii – Berlin, Bruxelles, Chişinău, Istanbul, Lisabona, Londra, Madrid, New York, Paris, Praga Roma, Stockholm, Tel Aviv, Varşovia, Veneţia şi Viena –, cel de la Budapesta primind, în decembrie 2007, o extensie la Seghedin. Săptămâna trecută, Andrei Marga a declarat că a transmis Guvernului o solicitare de majorare a bugetului ICR, pentru deschiderea de noi filiale în America Latină, China şi Rusia şi pentru plata noilor angajaţi.