Comisia Europeană va finanţa lucrările de izolare termică a blocurilor, prin Fondul European de Dezvoltare Regională, condiţia fiind însă ca în program să fie incluse blocuri în care locuiesc persoane defavorizate şi familii cu venituri reduse, iar proprietarii să contribuie cu minimum 10% din sumă. Blocurile eligibile trebuie să fi fost construite în intervalul 1950-1990, în municipiile reşedinţă de judeţ şi în Capitală, conform programului aprobat în şedinţa de miercuri a Guvernului.
Proiectul va beneficia de un buget total de 304 milioane de euro, din care 150 de milioane de euro provin din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), iar 154 de milioane de euro reprezintă contibuţia naţională asigurată din bugetul de stat, bugetul autorităţilor locale şi, la solicitarea Comisiei Europene, contribuţii ale asociaţiilor de proprietari, a anunţat ministrul Dezvoltării Regionale, Eduard Hellvig. Datele prezentate de acesta arată că peste 220.000 de apartamente au fost construite în această perioadă la nivel naţional, fără să fie reabilitate termic.
Gradul de confinanţare a fiecărui proiect depus va fi de 60% din FEDR şi bugetul stat, restul fiind acoperit de autorităţile locale şi asociaţiile de proprietari. Contribuţia de 40% a autorităţilor locale şi asociaţiilor de proprietari va varia în funcţie de veniturile persoanelor beneficiare. Astfel, dacă mai mult de jumătate din proprietari din clădirea supusă reabilitării termice are un venit mediu lunar pe membru de familie sub 150 de euro, contribuţia asociaţiei locatari va fi de 10%, iar a autorităţii locale, de 30%.
Dacă mai mult de jumătate din proprietari au un venit mediu lunar pe membru de familie sub 350 de euro, contribuţia asociaţiei de locatari va fi egală cu cea a autorităţii locale, respectiv 20%, iar dacă membrii asociaţiei de locatari au un venit mediu net de 500 de euro, contribuţia asociaţiei va fi de 30%, iar a autorităţii locale, de 10%.
Proiectele vor putea fi depuse începând cu 15 octombrie, iar programul va fi funcţional de la 1 noiembrie 2012, în condiţiile în care termenul de aprobare a unui proiect nu ar trebui să depăşească 30 de zile.
Proiectele vor fi aprobate după principiul “primul venit, primul servit”, a spus ministrul, care a adăugat că, în prezent, autorităţile pregătesc un program asemănător de creştere a perfomanţei energetice pentru clădirile de interes şi utilitate publică din învăţământ şi sănătate.
În condiţiile în care se va dovedi un succes, programul va fi inclus şi în exerciţiul financiar 2012-2020 al Uniunii Europene, a mai spus ministrul Dezvoltării.