Senatorul PNL Ioan Ghişe a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că a depus două plângeri penale, una împotriva lui Traian Băsescu şi alta împotriva a şase judecători ai Curţii Constituţionale. Ambele plângeri penale au fost depuse la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în nume personal. Potrivit senatorului, prima plângere penală îl vizează pe preşedintele Traian Băsescu, pentru infracţiunile de uzurpare de calităţi oficiale, întrucât a ocupat sediul Administraţiei prezidenţiale, la data de 28 august, „cu ajutorul unor persoane îmbrăcate în uniforme ale SPP, ştiind că la respectiva dată era, şi este şi în prezent, în situaţia de suspendat din funcţia de preşedinte, conform hotărârii Parlamentului nr 33/2012”. Ioan Ghişe îl mai acuză pe Băsescu de propagandă în favoarea statului totalitar, prin „încălcarea voinţei poporului, consemnată în rezultatele Biroului Electoral Central şi confirmate de Curtea Constituţională”. A doua plângere penală îi vizează pe judecătorii CCR care ar fi votat în favoarea invalidării referendumului: Augustin Zegrean, Aspazia Cojocaru, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Motoc şi Valentin Zoltan Puskas.
Acasă Actualitate Actualitate internă Ghişe a depus plângeri penale împotriva lui Traian Băsescu şi a şase...