Şase francezi din zece sunt nemulţumiţi de François Hollande

0
379

Preşedintele francez, François Hollande (foto), în scădere în sondaje în Franţa, a respins, duminică, criticile privind lipsa sa de acţiune, anunţând o viitoare „agendă de redresare” în doi ani şi promiţând să inverseze curba şomajului într-un an. „Nu voi face în patru luni ceea ce precedecesorii mei nu au făcut în cinci sau zece ani!”, a declarat el în cadrul unui interviu acordat postului privat de televiziune TF1, în timp ce criticii săi îi amintesc permanent de activismul de care a dat dovadă predecesorul său, Nicolas Sarkozy. „Scopul este redresarea Franţei”, a continuat Hollande. „Voi fixa o agendă de redresare: doi ani”, a dat el asigurări, „doi ani pentru a pune în aplicare o politică pentru locurile de muncă, pentru competitivitate şi redresare a finanţelor publice”. El s-a justificat invocând o rată „crescută a şomajului, o competitivitate degradată, deficite considerabile şi o îndatorare istorică”. François Hollande şi-a arătat, de asemenea, hotărârea de a combate şomajul. „Trebuie să inversăm curba şomajului într-un an”, a declarat el, în timp ce pragul de trei milioane de şomeri a fost depăşit recent în Franţa. Miza este de a convinge că el este omul „schimbării acum”, sloganul său de campanie, şi nu cel al „imobilismului”, aşa cum îl acuză dreapta şi presa, inclusiv de stânga.

Îngrijoraţi de rata şomajului, care nu încetează să crească (aproximativ 10% în prezent) pe fondul planurilor sociale în industrie, şi neliniştiţi din cauza unei creşteri incerte, într-o Europă dominată de probleme (de la recesiunea Italiei şi Spaniei până la încetinirea creşterii în Germania), francezii şi-au pierdut răbdarea. În primele sale luni la Elysée, François Hollande a crescut salariul minim şi unele ajutoare sociale, a inversat măsurile cele mai nepopulare ale lui Nicolas Sarkozy, crescând impozitele pe averi şi revenind parţial asupra vârstei de pensionare de 60 de ani. Dar scăderea sa în sondaje, inedită la atât de puţin timp de la alegeri, se confirmă. Potrivit ultimului sondaj BVA, publicat duminică de cotidianul „Le Parisien”, aproape şase francezi din zece se declară „mai degrabă nemulţumiţi” de începutul mandantului de cinci ani al lui Hollande, apreciind că acesta nu va merge „prea departe” cu reformele. „Francezii se îndoiesc de acum serios de capacitatea lui de a schimba lucrurile”, afirmă directorul general adjunct al BVA, Gaël Sliman.