Daniel Morar: „Nu am de gând să particip la o farsă”

0
428

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Daniel Morar, a declarat, duminică seara, la Realitatea TV, că lucrurile nu depind de el în ce priveşte eventualitatea unei nominalizări pentru funcţia de procuror general al României – vehiculată în ultima perioadă – precizând însă că nu are de gând să participe la o farsă. „Trebuie să vedem dacă există o procedură clară şi corectă. Nu am de gând să particip la o farsă. Adică să ne depunem candidaturile în condiţiile în care numele se ştiu”, a afirmat Daniel Morar. El a continuat, râzând, că nu crede „că îl propune cineva procuror general, tocmai datorită activităţii DNA din ultimii şapte ani”. „M-am convins: oamenii politici, parţial dintre ei, nu vor o magistratură puternică şi independentă”, a spus şeful DNA. Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, şi-a fixat ca termen ziua de ieri pentru declanşarea procedurii de selecţie pentru funcţiile de procuror general al României şi procuror şef al DNA, urmând ca în termen de zece zile să fie depuse candidaturile. Mandatul lui Daniel Morar la conducerea DNA a expirat în luna februarie, dar a fost prelungit de două ori, ultima dată în luna august, cu câte şase luni. Cu toate astea, ministrul Justiţiei intenţionează să facă o nominalizare şi pentru acest post, odată cu aceea pentru cel de procuror general, care se vacantează în 2 octombrie.

Cât despre actualul procuror general, Codruţa Kovesi, aceasta a declarat, tot duminică seară, pentru Mediafax, că nu a decis nimic cu privire la o eventuală candidatură a sa pentru una din cele 17 funcţii din conducerea Ministerului Public, pentru care ministrul Justiţiei va trebui să facă numiri.