Spitalele şi şcolile ar putea fi izolate termic, începând din 2013, cu bani europeni

0
360

După ce a venit cu unele reglementări şi a început să implementeze programul naţional de reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe, în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale, Guvernul Ponta, prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, mai lansează pentru 2013 încă un program de acest fel. Clădirile instituţiilor publice sunt un nou obiectiv de eficienţă energetică urmărit de MDRT spre finanţare din fonduri europene. De data aceasta este vorba de clădirile spitalelor şi ale unităţilor şcolare din centrele urbane.

La data de 6 septembrie a.c. au fost discutaţi paşii necesari pentru a iniţia negocierile cu Comisia Europeană, astfel încât acestea să poată fi încheiate la începutul anului următor, iar apelul de proiecte să fie lansat în aprilie-mai 2013. În acest scop, la sediul MDRT a avut loc o întâlnire între reprezentanţii ministerului şi cei ai JASPERS – Banca Europeană de Investiţii, care oferă asistenţă pentru elaborarea schemei de finanţare a lucrărilor de creştere a eficienţei energetice prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa Prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor. „Obiectivul avut în vedere de minister este de a reduce cheltuielile de funcţionare ale instituţiilor publice, dar şi de a spori calitatea serviciilor prestate de autorităţile publice”, a declarat Marcel Boloş, secretar de stat în MDRT.

O măsură pentru atingerea obiectivului Strategiei Europa 2020

În cursul negocierilor cu Comisia Europeană se va stabili procentul de co-finanţare cu care beneficiarii vor contribui la proiectul de reabilitare. În funcţie de negocierile ulterioare, Ghidul Solicitantului ar putea fi lansat spre consultare în primăvara anului 2013, urmând ca depunerea proiectelor să se desfăşoare până la sfârşitul aceluiaşi an. Finanţarea din fonduri europene a creşterii eficienţei energetice a clădirilor publice şi a blocurilor de locuinţe este o măsură concepută pentru a contribui la atingerea obiectivului Strategiei Europa 2020, de reducere a consumului energetic cu 20% până în anul 2020. România şi-a asumat cinci obiective concrete şi cuantificabile în domeniile: ocupare, cercetare, mediu – energie, educaţie şi combaterea sărăciei – incluziune socială. Aceste obiective sunt transpuse în ţinte naţionale suficient de ambiţioase, dar şi adaptate realităţilor naţionale. În vederea atingerii ţintei stabilite la nivel naţional, în intervalul 2011-2013, măsurile propuse vizează: extinderea perioadei de implementare a programului Termoficare căldură şi confort până în 2020 (modernizarea infrastructurii de transport şi distribuţie a energiei termice în sisteme centralizate); continuarea Programului de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe; extinderea Programului naţional de eficienţă energetică (reabilitarea sistemului de termoficare, reabilitarea clădirilor publice şi eficientizarea iluminatului public).

Primul bloc din Craiova reabilitat demonstrativ

Se ştie deja că, începând cu această toamnă, blocurile de locuinţe din municipiile-reşedinţă de judeţ vor putea beneficia de lucrări complexe de creştere a eficienţei energetice. Aceste lucrări vor fi realizate cu ajutorul fondurilor europene. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a finalizat negocierile cu Comisia Europeană pentru finanţarea, în cadrul actualului exerciţiu bugetar, prin Programul Operaţional Regional, a activităţilor de creştere a eficienţei energetice a blocurilor de locuit, iar Memorandumul în acest sens a fost aprobat în şedinţa de Guvern din data de 11 iulie. Schema de finanţare se va aplica blocurilor de locuinţe construite după proiecte elaborate în perioada 1950-1990, în care locuiesc categorii sociale vulnerabile şi familii cu venituri reduse din municipiile reşedinţă de judeţ (peste 50% din familiile-proprietari din clădire au un venit net lunar pe membru de familie de maximum 500 de euro). În Craiova deja au început lucrările la blocul 201 E, care va fi reabilitat termic gratuit de Primărie, operaţiunea fiind organizată demonstrativ de edili ca un preambul la viitorul program de reabilitare termică extins la nivelul întregului oraş. Imobilul a fost tras la sorţi din opt clădiri propuse de asociaţiile de proprietari.