De ce are dreptate Gyorgy Frunda

0
430

Senatorul UDMR Gyorgy Frunda, într-o declaraţie pentru RFI, a spus că „se teme, în perspectiva alegerilor parlamentare din 9 decembrie, de pragul electoral de 5%” şi teama sa derivă din încărcata factură pentru anii de guvernare alături de PDL. La rândul său, precar plasat în toate sondajele de opinie. Gyorgy Frunda este unul dintre parlamentarii „luminaţi”, care ştie politică şi face politică de la primul Parlament al ţării. Reprezintă, într-o percepţie mai largă, aripa moderată şi flexibilă, cu vocaţia dialogului, a UDMR, chiar dacă în ultima vreme, după toate aparenţele, n-a mai contat ca un factor de decizie. Şi-a exprimat, la vremea potrivită, riscul continuării cu PDL în actul guvernării, conştientizat şi de alţi lideri UDMR, dar n-a fost luat în seamă. Unde are dreptate deplină Frunda? De UDMR are nevoie, în primul rând, Parlamentul de la Bucureşti. Ca partener de guvernare – şi s-a întâlnit mereu cu această favoare – a probat loialitate şi a promovat, de fiecare dată, miniştri rezonabili. Sau, în orice caz, nu mai slabi decât ai altor partide. Accederea UDMR-ului în Parlament, într-un moment în care Partidul Civic Maghiar se arată în ofensivă, ar trebui susţinută inclusiv de USL, din atâtea şi atâtea motive, chiar dacă nu toate revendicările acestei formaţiuni politice pot fi preluate „pe nemestecate”. Dacă urmărim cu atenţie unele evoluţii politice, inclusiv la Budapesta, coroborate cu cele ale radicalilor din secuime, realizăm că întreaga declaraţie a senatorului UDMR Frunda are un schepsis: „Dacă mâine aş pescui peştişorul de aur, i-aş cere ca USL-ul să câştige cu un vot, prin redistribuire, de 48-49% şi să aibă nevoie de UDMR. Ar fi soluţia ideală pentru noi şi mi-aş dori eu, cu toată raţiunea mea. Dacă vom fi în opoziţie, dacă USL-ul va avea peste 50-55%, oricum va trebui să discutăm, pentru că noi nu suntem un simplu partid politic, suntem reprezentanţii comunităţii maghiare din România şi chiar dacă suntem în opoziţie trebuie să construim acea colaborare cu puterea care să asigure drepturile comunităţii maghiare”. O relaţie mai pragmatică a USL-ului cu UDMR este de dorit în orice ipostază, în locul uneia reci, încruntate şi deloc fertile în peisajul politic al Parlamentului. Marginalizarea UDMR, chiar dacă există opinii conform cărora ar trebui să mai cunoască şi opoziţia, de către USL, într-o legislatură în care trebuie modificată Constituţia şi umblat chiar la o nouă împărţire administrativă a ţării, nu reprezintă deloc o mişcare prea inteligentă. Chiar exprimându-se eliptic, Gyorgy Frunda a transmis o idee simplă şi clară ca o lună rece: chiar dacă nu vă facem mult bine când ne ţineţi aproape, în orice caz, nu vă facem rău. Alţi reprezentanţi ai etniei maghiare veniţi în Parlament s-ar putea să vă creeze dureri de cap pe care nu le-aţi cunoscut.