Pachete cu alimente dăruite de SONFR Craiova bolnavilor de la spitalul din Turceni

0
422

Bolnavii cu afecţiuni psihice internaţi la Spitalul Orăşenesc Turceni au primit, la începutul acestei săptămâni, pachete cu alimente din partea Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române (SONFR) – Filiala Craiova, ONG aflat sub patronajul Mitropoliei Olteniei. Reprezentantele societăţii au dăruit bolnavilor 50 de pachete de carne tocată, 16 kilograme de ficat, 32 de kilograme de brânză telemea, 20 de kilograme de zahăr, 20 de kilograme de fidea, 24 de kilograme de carne de pasăre, 144 de iaurturi, 200 de ouă, 4 kilograme de bomboane şi 12 kilograme de biscuiţi.

„De zece ani mergem la aceşti bolnavi pentru a-i vizita şi a-i mângâia în suferinţa lor. Vorbim de o categorie specială de pacienţi şi tocmai de aceea au nevoie de atenţia noastră, de dragoste, de rugăciunile noastre şi, nu în ultimul rând, de darurile date prin bunăvoinţa oamenilor cu suflet mare”, a precizat Adriana Bursuc, preşedinta SONFR Craiova. Înainte de a le dărui din alimente bolnavilor, părintele Petre Buşe, care slujeşte  la spitalul din Turceni, a rostit o rugăciune de sfinţire a produselor. După aceea, cadrele medicale au mers împreună cu preotul şi reprezentantele SONFR în saloanele bolnavilor cu afecţiuni severe, pentru a le împărţi acestora iaurturi şi bomboane.

Părintele şi-a manifestat recunoştinţa faţă acţiunea desfăşurată de membrele societăţii patronate de Mitropolie. „Mulţumim tuturor celor care ne-au adus această bucurie şi care în mod constant ajung în parohia noastră, în special la Spitalul de Psihiatrie, unde orice dar este binevenit, fiind de mare ajutor pacienţilor. Prin aceste gesturi arătăm că nu îi părăsim şi că suntem mereu în mijlocul lor”, a subliniat părintele Petre Buşe, preot la Parohia Turcenii de Sus.