Dr Ahmad Chawi: „Siria lucrurile se vor linişti doar după alegerile din SUA”

Comunitatea ”Siria liberă” din România susţine în această perioadă cu devotament şi solidaritate revoluţia siriană împotriva regimului condus de Bashar Al-Assad. Deja nu se mai poate vorbi de cea mai neagră zi de la începutul revoluţiei din Siria, deoarece numărul acestora s-a pierdut. Sute de civili îşi pierd viaţa zilnic. De la începutul revoltei, în martie 2011, violenţele din Siria s-au soldat cu peste 25.000 de morţi, potrivit unei organizaţii nonguvernamentale (ONG) siriene cu sediul în Marea Britanie. Au fost oprite serviciile de telefonie şi internet şi s-a fost blocat accesul în localităţi. Populaţia a fost adapostită în şcoală şi în moschee, iar ulterior s-a refugiat acolo unde a fost primită : în Irak, Iordania, Liban şi nu în ultimul rând, Turcia. Familii întregi au căzut victime bombardamentelor lansate de maşinile, elicopterele şi tancurile armatei siriene. Despre ceea ce se întâmplă zilele acestea în Siria, dar şi despre modul în care comunitatea de sirieni din Craiova este alături de connaţionali, am discutat pe larg, cu dr Ahmad Chawi, unul din liderii comunităţii din Bănie.

Ştiu că luna aceasta aţi fost plecat alături de alţi connaţionali la graniţa dintre Siria şi Turcia, unde mii de sirieni s-au refugiat acolo. Care este mai exact situaţia acum în Siria?  Cum o duc refugiaţii în ţara vecină, Turcia?

Am fost o delegaţie formată din cinci sirieni, membrii ai Comuntăţii „Siria Liberă” din România. Doi am fost din Craiova, eu şi prietenul meu, Nedal Khalouf. Am plecat la începutul lunii august şi am stat alături de refugiaţi, timp de două săptămâni, unde le-am acordat ajutor  umanitar, dar şi medical. Noi am intrat în Siria legal, dar se putea intra şi ilegal, traversând efectiv fâşia pe care sunt cultivaţi măslini şi asta pentru că regimul Al Assad nu mai poate deţine controlul la graniţa cu Turcia şi cei care sunt acolo la Vamă, şi fac controlul paşapoartelor sunt militari în Armata „Siria Liberă”, cei care s-au dat mai de mult timp cu poporul, adică, militarii care au dezertat din Armata lui Al Assad, împreună cu populaţia.

Câţi refugiaţi trec graniţa zilnic în Turcia ?

Cam 2000-3000 de sirieni trec graniţa în Turcia, aici statul turc a organizat o tabără de refugiaţi. Sirienii mai trec graniţa refugindu-se şi în Irak, Iordania şi Liban, dar nu sunt aşa de bine primiţi ca în Turcia. Oficialii turci au o deschidere şi o înţelegere mai mare faţă de sirienii care se confruntă cu o astfel de situaţie. Noi am inspectat zona în care s-au refugiat connaţionalii noştri, le-am împărţit ajutoarele, pentru că înaintea noastră a plecat un TIR plin cu ajutoare. Le-am dus inclusiv o ambulanţă pentru că refugiaţii ajung de cele mai multe ori răniţi şi au nevoie de ajutor medical, dar şi de medicamente.  Vorbim de o donaţie de medicamente, 18 tone, făcută de o societate românească.

Aviaţia este de partea lui Al Assad

Cât mai controlează Al Assad din teritoriul Siriei ?

Este o situaţie dezastruoasă. Din punct de vedere umanitar nu se poate descrie în cuvinte. Se mombardează cu avioane MIG 21 şi 23. Armata a devenit astfel un duşman al poporului. Regimul nu mai controlează decât 30% din teritoriul Siriei şi nu mai are ca aliat decât o parte mică din armată şi anume aviaţia şi un câteva divizii de tancuri. Practic, terestru nu mai are ce controla, ci suprafeţe mici, doar anumite localităţi. Insurgenţii, din păcate, nu deţin rachete antiaeriene. Al Assad face parte dintr-o minoritate, el şi armata care îl mai slujeşte nu sunt suniţi, noi toţi ceilalţi suntem suniţi. De mai mult timp, în funcţii cheie, fie în administraţie, fie în Armată, nu au fost angajaţi suniţii. De aceea au rămas fideli lui Al Assad.

Aţi spus că în Turcia, refugaţii sirieni au toate condiţiile. Dar ce se întâmplă cu mâna întinsă de ceilalţi vecini musulmani ?

Ieri au căzut şi cele două puncte de frontieră cu Irakul. Comunitatea “Siria Liberă din România” este alături de familiile siriene şi consideră că lipsa de implicare a statelor mari şi a organizaţiilor internaţionale a condus la o asemenea tragedie. Revoltator este şi faptul că atunci când a murit fiul preşedintelui au fost decretate 40 de zile de doliu naţional, iar în situaţia de faţă nimeni nu ia nicio măsură.

Case bombardate şi copii răniţi

Cum este să-ţi părăseşti casa, oraşul şi tara natală, ce spun oamenii care pleacă în grabă să scape de dezastrul de acolo ?

Cum să fie ?! Groaznic. Nu pleacă nimeni de plăcere. Îţi bombardează casa şi eşti nevoit să fugi, să-ţi salveţi copiii şi să pleci cât mai repede. Sunt momente de coşmar. De exemplu, ieri am vorbit cu cumnatul meu care locuieşte la Alep şi căruia peste noapte i-au bombardat casa, i-a căzut tavanul în cap şi a fost nevoit să se adăpostească cu familia la soacra sa, în altă localitate.

Cât credeţi că mai rezistă totuşi regimul Al Assad ? Cât îi mai daţi ? Cât va mai chinui poporul sirian ?

Avem semnale clare, dar şi presa constat că relatează din ce în ce mai des faptul că situaţia critică din Siria va dura până la alegerile din SUA. Asta e situaţia, din păcate…Americanii stau în „stand by” până se vor termina cu alegerile, francezii au fost mai vehemenţi. Preşedintele Francois Hollande a precizat aşa cum bine ştiţi că utilizarea armelor chimice de către regimul sirian ar fi o cauză legitimă pentru intervenţia directă a comunităţii internaţionale. Preşedintele american Barack Obama a avertizat şi el, săptămâna trecută, regimul lui Bashar al-Assad că recurgerea la armele chimice sau chiar mutarea acestora ar reprezenta trasarea unei “linii roşii” pentru Washington ameninţând cu intervenţia militară, în caz de nevoie.

Un alt transport către refugiaţi

Dar va mai rezista poporul sirian până când se vor tranşa alegerile din SUA ?

Foarte greu. Groaznic de greu… Ce să spun?! Ca militar e bine foarte bine, dar ca civil îţi pui viaţa în pericol în fiecare zi.

Dar care este totuşi miza ?

Miza este Iranul. Deci ei nu luptă pentru ei. Iranul luptă cu occidentul pe teritoriul Siriei. Deci nici ruşii nu mai au treabă acolo. Au plecat şi ultimii militari dintr-o bază militară. Dar Iranul este asul din mânecă pe care-l ţin ei pentru programul nuclear.