Raportul CA al SIF Oltenia va ajunge la BVB

0
326

Societatea de Investiţii Financiare (SIF) „Oltenia” a postat pe site-ul companiei, în vederea informării corecte a investitorilor, Situaţiile financiare consolidate pentru exerciţiul financiar al anului 2011 în conformitate cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară adoptate de Uniunea Europeană. „Aceste situaţii au fost depuse în termen de 8 luni de la încheierae exerciţiului financiar fiind însoţie şi de Raportul  Consiliului de Administraţie şi vor putea fi consultate începând de astăzi, după ora 17.00, la adresa de internet www.sifolt.ro”, a precizat conf.univ.dr.ec Tudor Ciurezu, preşedintele CA al SIF Olteniei. Totodată, SIF Oltenia va transmite tot astăzi, aceste situaţii precum şi Raportul Consiliului de Administraţie la Bursa de Valori Bucureşti şi la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. „Situaţiile financiare consolidate pentru exerciţiul financiar al anului 2011 sunt auditate de către auditorul financiar independent JPA Audit and Consultanţă SRL Bucureşti”, a mai spus preşedintele SIF Oltenia într-un comunicat de presă.