Conducerea Oltchim a renunţat să mai trimită 500 de salariaţi în şomaj tehnic

1
437

Un număr 250 de salariaţi ai Diviziei Petrochimice Bradu din cadrul Combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea au protestat, ieri, în faţa unităţii din Piteşti, întrucât peste 500 angajaţi urmau să fie trimişi în şomaj tehnic. Conducerea combinatului chimic a renunţat la planul anunţat joi de a trimite în şomaj tehnic 506 angajaţi, în perioada 27 august – 30 septembrie.

“În şedinţa Consiliului de Administraţie din 24 august s-a hotărât anularea deciziei (…) privind trimiterea în şomaj tehnic a 506 angajaţi din cadrul diviziei petrochimice Bradu, Argeş”, se arată într-un comunicat al combinatului transmis vineri Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Combinatul a anunţat joi că decizia de a trimite cei peste 500 de angajaţi în şomaj tehnic este cauzată de lipsa capitalului de lucru necesar repornirii activităţii de petrochimie de la Piteşti.

Cei 250 de protestatari de la divizia petrochimică Bradu au reclamat că nu au încasat salariile pentru ultima lună şi nici bonurile de masă pe ultimele patru luni. După protestul de la Piteşti, aceştia au plecat spre Râmnicu Vâlcea, pentru a continua protestele în faţa sediului combinatului chimic. Compania Oltchim va fi privatizată în luna septembrie, la cererea Fondului Monetar Internaţional. (Mediafax)

 

 

1 COMENTARIU

Comments are closed.