Botănoiu de la Agricultură a evaluat sistemul de irigaţii Sadova-Corabia

0
368

Secretarul de stat Daniel Botănoiu (foto) s-a aflat, marţi, în localitatea Dăbuleni, cu scopul de a analiza modul de funcţionare a sistemului de irigaţii în amenajarea Sadova-Corabia. Oficialul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a fost însoţit de responsabilii Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), reprezentanţii Organizaţiei Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI) Dăbuleni şi reprezentanţii autorităţilor publice locale.

Potrivit responsabililor din Ministerul Agriculturii, această analiză “se impunea, deoarece, din suprafaţa amenajată pentru irigaţii, aflată în exploatarea Organizaţiei, de 15.500 ha în anul 2012, a fost irigată o suprafaţă redusă”, motiv pentru care “MADR doreşte să fundamenteze Strategia naţională privind reducerea efectelor secetei, prevenirea şi combaterea degradării terenurilor şi deşertificării în baza realităţilor din teritoriu”.

Pe lângă principala temă a discuţiilor desfăşurate cu ocazia deplasării la Dăbuleni, respectiv analiza economică a amenajării de irigaţii Sadova-Corabia, un alt subiect dezbătut în acest context a fost capacitatea de plată a organizaţiilor de a achita preţul irigaţiei şi ponderea costurilor generate de pierderile de apă suportate de utilizatorii de apă pentru irigaţii.