Cel mai bine plătiţi doljeni lucrează în industrie şi construcţii

0
393

La sfârşitul lunii iunie a.c., în Dolj erau înregistraţi 124.114 salariaţi, în creştere cu 232 de persoane faţă de luna mai 2012. Ca efectiv de angajaţi, la nivel de ţară judeţul nostru se situează pe locul al 11-lea.

Din cele 124.114 persoane care lucrează cu forme legale, 82.505 muncesc în domeniul serviciilor, 38.658 în industrie şi construcţii şi 2.951 în agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi pescuit.

Din punctul de vedere al câştigului salarial mediu brut, în luna iunie 2012 acesta a fost de 1.881 de lei de persoană. Au câştigat mai bine, peste media judeţului, salariaţii care lucrează în industrie şi construcţii, respectiv 2.082 de lei, în vreme ce angajaţii din servicii şi din agricultură, vânătoare şi servicii anexe au obţinut salarii mai mici, sub media pe judeţ, respectiv 1.799 de lei şi 1.356 de lei – după cum arată reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi cei ai Direcţiei Regionale de Statistică Dolj.

Despre câştigul salarial mediu net din perioada analizată se poate spune că s-a situat  la 1.357 de lei, pe principalele ramuri fiind înregistrate salarii de 1.502 lei – în industrie şi construcţii; 1.297 de lei – servicii şi 997 de lei în agricultură, vânătoare şi servicii anexe.

Doar cinci mii primesc indemnizaţie de şomaj

Cât despre numărul şomerilor – o categorie care de ani buni reprezintă o problematică deosebită a judeţului – se poate spune că, faţă de iunie 2011, este în scădere, însă nu cu o cifră impresionantă. În iunie 2012 numărul lor se ridică la 24.008 persoane, în scădere cu 395 faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior. Din totalul celor fără un loc de muncă, 9.829 sunt de sex feminin, 5.310 provin din mediul urban şi 18.698 din rural. La oraş, un procent de 47,4% din numărul şomerilor a reprezentat femeile, iar în mediul rural – 39,1%.

Din totalul de 24.008 persoane neangajate, 4.297 beneficiază de indemnizaţie de şomaj de 75%, iar 92 de persoane primesc indemnizaţie de şomaj de 50%. Însă, cei mai mulţi dintre şomeri erau neindemnizaţi în luna iunie 2011, respectiv 19.619 persoane.

10% din şomerii Doljului au sub 25 de ani

Aproape 10% din persoanele care nu ocupau un loc de muncă aveau sub 25 ani; 6,9% între 25-29 ani; 26,0% între 30-39 ani; 28,9% între 40-49 ani; 14,2% au între 50-55 ani, iar 14,7% au peste 55 ani. Dintre aceştia, 20.478 sunt persoane cu studii primare, gimnaziale şi profesionale, 2.513 au studii medii, iar 1.017 sunt persoane cu studii superioare.

Rata şomajului înregistrată în luna iunie 2012 a fost de 8,1% în raport cu populaţia activă civilă totală (8,1% în luna mai 2012 şi 8,2% în luna iunie 2011). Pentru femei, rata şomajului în luna iunie 2012 a fost de 7,1% (7,1% în luna mai 2012 şi 7,2% în luna iunie 2011).

Rata şomajului în judeţul Dolj (8,1%) s-a situat peste nivelul ratei şomajului la nivel naţional (4,5%), ocupând locul al patrulea pe ţară, potrivit datelor centralizate la nivelul DRS Dolj.