Salon de Minerale, Fosile şi Geme, în Piaţa Prefecturii

0
377

În perioada 20-22 mai, Muzeul Olteniei va organiza în Piaţa „Mihai Viteazul” cea de-a IV-a ediţie a Salonului de Minerale, Fosile şi Geme, deschiderea oficială urmând a avea loc mâine, 20 mai, ora 11.00.

Expozanţii sunt cei mai importanţi colecţionari din ţară (Baia Mare, Cluj Napoca, Bucureşti, Arad etc.) şi din străinătate (Ungaria, Moldova şi Ucraina), care deţin flori de mină din provinciile mineralogice ale României, recunoscute pentru valoarea lor în întreaga lume, precum şi eşantioane de minerale din Brazilia, India, Africa de Sud, China, Rusia, ţări care au cele mai mari, mai importante şi mai valoroase resurse minerale ale lumii. Pasionaţi de mineralogie şi cu vaste cunoştinţe în domeniu (majoritatea sunt geologi, doctori în mineralogie, chiar universitari), ei oferă publicului vizitator informaţii sigure şi documentate.

«Putem afirma că Salonul este o manifestare intrată deja în tradiţie şi apreciată. Cele trei ediţii de până acum s-au bucurat de interesul crescând al publicului craiovean, care astfel s-a familiarizat cu „florile de mină”. Doamnele şi domnişoarele, de departe majoritare în rândurile vizitatorilor, au avut garanţia că pietrele semipreţioase din care sunt confecţionate bijuteriile sunt originale. Latura educativă a fost de la început în atenţia noastră, în cadrul Saloanelor având loc conferinţe şi prezentări susţinute de cercetători din ţară şi din străinătate», menţionează reprezentanţii Muzeului Olteniei.