Prefectul de Dolj acuză Compania Petrom-OMV că infestează apa din judeţ

1
382

Prefectul de Dolj, Nicolae Giugea a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că la nivelul judeţului au avut loc „distrugeri” importante, precum infestarea apei şi a terenurilor agricole, cauzate de Compania Petrom-OMV, care a făcut „vagoane de bani”, dar care nu s-a îngrijit să protejeze mediul. Acesta a afirmat că la Gherceşti, unde Petrom-OMV deţine o staţie de dezbenzinare, „saramura” rezultată este deversată în împrejurimi, infiltrându-se în pânza freatică. „În zona de Nord a judeţului, în zona colinară, avem Petrom sau OMV. Eu, care am fost primar la Gherceşti, nu am putut să beau apă niciodată din această localitate, pentru că din staţia de dezbenzinare de acolo mai deversau noaptea saramura aceea. În fântânile de acolo, toată apa este saramură”, a spus Nicolae Giugea. „În zona localităţii Tălpaş apa nu mai poate fi folosită nici pentru spălatul rufelor. Oare cine o fi principalul actor în acea zona? OMV-ul, care face vagoane de bani, iar oamenii de la Tălpaş nu mai au nici apă cu care să-şi spele rufele”, a mai adăugat prefectul de Dolj. Acesta a precizat că, împreună cu Agenţia de Mediu, Prefectura a face o evaluare a „distrugerilor” cauzate de Petrom la nivelul judeţului. „Cine greşeşte, plăteşte. Până în momentul de faţă Petrom-ul sau OMV-ul nu au plătit nimic. Or să plătească! Vă asigur şi garantez că o să plătească! (…) Austria este recunoscută ca o ţară extraordinar de frumoasă. Trebuie să arătăm că şi la Tălpaş se pot întâmpla lucruri bune”, a conchis prefectul judeţului Dolj.

1 COMENTARIU

Comments are closed.