Egipt: Cinci membri ai unui comando care a penetrat în Israel au fost ucişi

0
383

Cinci membri ai unui comando care a atacat duminică un post de frontieră între Egipt şi Israel – Karm Abu Salem (Karem Shalom, în ebraică), ucigând 16 poliţişti egipteni, înainte de a pătrunde, cu un vehicul blindat, pe teritoriul israelian, au fost la rândul lor ucişi, a comunicat ieri un purtător de cuvânt al armatei. „Noi eram pregătiţi, pentru că am dispus de informaţii prealabile din partea Shin Beth (n.r. – serviciul de securitate) şi a serviciului de informaţii militare, ceea ce a permis eşuarea unui atentat sinucigaş” a declarat pentru un post de radio militar generalul Yoav Mordehai, purtătorul de cuvânt al armatei. Vehiculul blindat al comandoului a tran în toate direcţiile după ce a pătruns pe teritoriul israelian şi înainte de a fi atacat de blindate şi aviaţie. Generalul israelian a calificat membrii comandoului „elemente ale jihadului mondial cu baza în Sinai, teritoriu devenit o seră pentru terorismul mondial, din cauza slabului control exercitat de Egipt”. Armata egipteană este slab resimţită în peninsula-deşert, din cauza demilitarizării acestei zone, prevăzută prin acordurile de pace israelo-egiptean din 1979. „Atacul a fost comis de elemente rezidente în Sinai şi se presupune că au avut legături cu persoane din Fâşia Gaza” a mai spus generalul israelian. La rândul său, ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak, a subliniat, duminică seară, că atacul atrage atenţia autorităţilor egiptene de a lua măsuri ferme pentru a restabili securitatea şi a lupta împotriva terorismului din Sinai. Fostul ambasador al Israelului la Cairo, Yitzal Levanon, a remarcat la rândul său, pentru postul de radio al armatei, că a surprins instituţiile egiptene, precum şi pe preşedintele Mohamed Morsi, care în acel moment discutau cu reprezentanţii triburilor beduine din Sinai modalităţi de îmbunătăţire a securităţii în regiune. Un înalt responsabil egiptean al securităţii statului a acuzat jihadiştii din Fâşia Gaza de a se afla în spatele atacului, Egiptul luând măsura închiderii „pe termen nelimitat” a terminalului Rafah, la frontiera sa cu Gaza, potrivit media oficială. Rafah este singurul punct de trecere între teritoriul palestinian, controlat de mişcarea Hamas, şi lumea exterioară, fără a fi sub controlul Israelului. Poliţia Hamas a anunţat închiderea tuturor tunelurilor de contrabandă, pentru a preveni scurgeri ale unor membri ai trupelor de comando din Egipt spre Gaza.