Comisia Europeană chemată să ia măsuri – Pentru interesele clientelei politice, PDL atentează şi la fondurile europene

0
354

Eurodeputata Constanze Krehl, coordonatorul Grupului S&D în Comisia pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European (REGI), eurodeputatul Jens Geier, coordonatorul Grupului S&D în Comisia pentru Control Bugetar al Parlamentului European (CONT) şi eurodeputatul Victor Boştinaru, coordonatorul Grupului S&D în Comisia de Petiţii (PETI), au adresat săptămâna trecută o interpelare Comisiei Europene privind măsurile pe care această instituţie intenţionează să le ia în cazul fostului Ministru al Muncii, Ioan-Nelu Botiş. Interpelarea celor trei coordonatori vine pe fondul acuzaţiilor de conflict de interese în accesarea a jumătate de milion de euro din fonduri europene de către Asociaţia ”Parteneriat Euroactiv”, ONG la care soţia ministrului Botiş era angajată.

Victor Boştinaru

Comisia Europeană este chemată să se pronunţe dacă Oficiul European de Luptă Antifraudă a fost sesizat şi dacă s-a pronunţat în acest caz. De asemenea, Comisia Europeană va trebui să se pronunţe şi asupra evaluării obiectivelor proiectului finanţat prin fonduri europene precum şi oportunitatea implicării unor experţi ca soţia fostului ministru. „În condiţiile în care România este pe ultimul loc în ceea ce priveşte gradul de absorbţie al fondurilor europene iar premierul Emil Boc, în ciuda tuturor evidenţelor, l-a susţinut explicit pe ministrul Botiş, considerându-l un om onest, asistăm la acte grave de corupţie din partea unor oameni care nu au altă agendă decât cea personală. Ceea ce este mai grav însă este faptul că acesta nu este un caz izolat. Să ne aducem aminte de Melania Mandaş Vergu, fostul consilier al ministrului Daniel Funeriu sau de fostul ministru al economiei, care, în urmă cu doar un an, întreba Comisia Europeană, printr-un act oficial, dacă firma Marmosim a persoanei particulare Videanu, poate să ia bani europeni de la Ministerul Economiei, condus tot de Videanu. Toate aceste cazuri de servire a intereselor clientelei politice a PDL îi împiedică de la accesarea transparentă şi în condiţii de onestitate pe ceilalţi actori: ONG-uri, companii private etc. Mecanismele necesare accesării fondurilor europene au fost elaborate întocmai pentru a descuraja abuzurile şi tentativele de fraudă. Acuzaţiile de corupţie şi de conflict de interese la cel mai înalt nivel însă, au un impact negativ asupra procesului de absorbţie şi aduc grave prejudicii intereselor şi credibilităţii României ca ţară membră a Uniunii Europene” a declarat eurodeputatul PSD Victor Boştinaru.

Cătălin Ivan

„Nu contribuabilul trebuie să plătească”

Pedeliştii nu alocă numai fondurile guvernamentale în mod arbitrat, aşa cum a demonstrat PSD cu acte şi sume exacte distribuţia banilor pe OG. nr. 7/2006, ci au atentat şi la fondurile europene. Eurodeputatul PSD Cătălin Ivan a pledat şi el la Strasbourg pentru o mai mare responsabilizare a autorităților naţionale care gestionează fondurile europene şi a atras atenţia asupra faptului că, în prezent, cetăţenii sunt păgubiţi de trei ori de autorităţile care comit erori şi fraude cu aceşti bani. Intervenţia a avut loc în cadrul dezbaterilor din plenul Parlamentului European, privind descărcarea bugetară a Comisiei Europene pentru anul 2009. ”În cazul unei plăţi efectuate incorect de către autorităţi, cetăţeanul şi în acelaşi timp contribuabilul unei mici entităţi locale, de exemplu, va plăti de trei ori acestă eroare sau fraudă, fără să beneficieze niciodată de serviciul presupus. Prima dată prin contribuţia sa bugetară, a doua oară, în mod negativ, nebeneficiind de fondurile sau serviciul presupus, iar a treia oară când statul vă returna banii la UE în cadrul corecțiilor financiare din bugetul de stat, deci tot din contribuţiile lui. Este aberant! Nu contribuabilul trebuie să plătească, ci cel ce a beneficiat în mod ilegal sau eronat de aceşti bani!”, a susținut Ivan în plenul Parlamentului European. Nu este pentru prima dată când europarlamentarii PSD scot în evidență aceste deficienţe. Recent, Cătălin Ivan arăta că, în timp ce românii sunt păgubiţi şi obligaţi să scoată bani din buzunar pentru sancţiunile UE, guvernanţii încearcă să acopere fraudele prin raportări false, dând ca exemplu recentul scandal privind datele suspecte trimise către EUROSTAT şi contestate de către forul european.