Regal de artă fotografică la Cercul Militar Craiova

0
559

Asociaţia Fotoclubul „Mihai Dan-Călinescu” organizează astă-seară, de la ora 19.00, la Galeriile de Artă ale Cercului Militar Craiova, vernisajul a două expoziţii de artă fotografică. Una îi aduce în faţa publicului, pentru a-şi primi binemeritatele diplome, pe cei 14 absolvenţi ai Cursului de Tehnică şi Artă Fotografică, cealaltă prezintă lucrările a opt artişti orădeni, membri ai Photographic Society of America.

Cursul de Tehnică şi Artă Fotografică – a 24-a promoţie

Prima expoziţie este realizată de cei 14 absolvenţi ai Cursului de Tehnică şi Artă Fotografică organizat de Asociaţia Fotoclubul „Mihai Dan-Călinescu” şi Cercul Militar Craiova şi reuneşte nu mai puţin de 189 de lucrări. Expozanţi sunt Bran Andrei-Adrian, Cincă Irinel-Cosmin, Dajma Alin-Constantin, Golban Loredana-Cristina, Ionescu Lucia, Iovan Mihaela Alina, Ivaşcu Cosmin, Jucătoru Mihai Tudor, Melinescu Aurel, Mitran Liviu-Ioan, Pănculescu Alexandra Veronica, Sandu Ana-Maria, Sălceanu Cristian-Eugeniu şi Staicu Eugen-Ionuţ.

Aceştia au urmat cursul în perioada martie-iulie a.c., sub îndrumarea col. (r.) Mircea Anghel – artist al Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică şi preşedinte al amintitului fotoclub. Este cea de-a 24 promoţie de când acest curs a fost iniţiat, în anul 2001, următorul fiind anunţat pentru perioada octombrie 2012 – februarie 2013.

„PSA Group”: opt artişti orădeni, cu peste 80 de lucrări pe simezele craiovene

Cea de-a doua expoziţie vine ca urmare a bunei colaborări pe care fotoclubul craiovean o are, de ani buni, cu artişti din Oradea. De această dată, pe simezele Galeriilor de Artă ale Cercului Militar Craiova îşi prezintă lucrările opt fotografi, membri ai Photographic Society of America (PSA): Monica Butnaru, Adela Rusu, Teodor Radu Pantea – E.FIAP/b, Constantin Dancoglu – E.FIAP/b, Gheorghe Petrila – A.FIAP, Constantin Ene, Ovidiu Ilisie şi Andrei Talpoş.

Sub genericul „PSA Group” aceştia aduc în faţa publicului craiovean peste 80 de lucrări. „Sunt imagini atât alb-negru, cât şi color, din toate genurile artei fotografice, dispuse pe colecţii individuale”, a precizat col. (r.) Mircea Anghel.