S-a ales cu dosar penal după ce a făcut pe „samuraiul”

0
481

Un tânăr de 19 ani, din Segarcea, s-a ales cu dosar penal după ce, luni seară, a fost prins de jandarmi făcând pe „samuraiul”. Tânărul se plimba cu mopedul prin localitate, cu încă un prieten, şi flutura o sabie, fără să-i pese că ar putea răni pe cineva. Efectivele Grupei de Supraveghere şi Ordine Publică Segarcea din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Dolj, aflate în timpul executării unei misiuni în  Segarcea, au observat, luni seara, în jurul orei 20.30, că pe strada „Unirii” din localitate, un tânăr se deplasa cu un moped manifestându-se zgomotos şi agitând în aer o sabie. Jandarmii l-au oprit, l-au legitimat, stabilind că este Laurenţiu Vîlvoi, de 19 ani, din Segarcea, iar pe numele său au fost întocmite actele premergătoare de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port, fără drept, de armă albă în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor, în timp ce sabia a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, după cum a precizat lt. Ion Ţapu, ofiţer de presă al IJJ Dolj.